Secretarul general al ONU: Este esenţial să se evite escaladarea războiului din Ucraina. NATO examinează informaţiile privind căderea unor rachete ruseşti în Polonia

Antonio Guterres
Antonio Guterres
16 noiembrie 2022, 07:21

Într-un scurt comunicat transmis de de purtătorul său de cuvânt, Antonio Guterres a cerut o „anchetă aprofundată” asupra atacului care a ucis două persoane şi care ar putea marca o escaladare majoră a conflictului din Ucraina, cu implicarea unui membru NATO.

NATO examinează informaţiile privind căderea unor rachete ruseşti în Polonia, potrivit unui oficial al Alianţei citat de AFP.

Examinăm în prezent aceste informaţii şi suntem în strânsă coordonare cu Polonia, aliatul nostru”, a declarat un oficial NATO, sub protecţia anonimatului.

Două rachete au căzut în Polonia, aproape de graniţa cu Ucraina, marți seară. Doi oameni au murit. Autorităţile locale au vorbit despre explozii. Premierul a convocat reuniuni de urgenţă la Varşovia.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia a spus că se confirmă ca a avut loc o explozie în care au murit doi cetățeni polonezi. Vor avea loc consultări pe marginea activării Articolului 4 al NATO, guvernul polonez a ridicat nivelul de alertă al unor unități militare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite