Studiu OCDE: Creşterea economiei României e solidă, dar riscurile sunt ridicate. Sunt urgente reforma sistemului de pensii și monitorizarea inflației

Economia României şi-a revenit rapid după Pandemie, însă riscurile sunt încă ridicate. Este una dintre concluziile raportului OCDE pentru țară noastră. Studiul "Economic Survey of Romania" a fost prezentat astăzi la București de secretarul general al organizației, Mathias Cormann, într-o întâlnire cu premierul Nicoale Ciucă.

28 Ianuarie 2022, 12:14 (actualizat 28 Ianuarie 2022, 15:17) Știrile TVR |

OCDE, organizaţia statelor dezvoltate la care România tocmai a fost invitată să adere, ne recomandă eliminarea pensiilor speciale şi reforma sistemului public de pensii, precum și creșterea impozitelor pe proprietate şi renunțarea la cotele reduse de impozitare. Raportul asupra ţării noastre a fost lansat o dată cu vizită la Bucureşti a secretarului general al organizaţiei.

Nivelul de trăi al românilor a ajuns la aproape 70% din cel al statelor dezvoltate din OCDE, un salt spectaculos față de acum 20 de ani. Dar sunt încă numeroase reforme de făcut, spun experții OCDE. În primul rând legate de cheltuirea banilor publici. Datoria publică e în creștere, iar pentru stabilizarea ei este esențială reforma sistemului de pensii. Și veniturile trebuie crescute, inclusiv prin eliminarea facilităților acordate unor categorii profesionale, precum construcțiile și IT-ul. Urgențe sunt și creșterea ratei de vaccinare și folosirea eficientă a banilor din PNRR.

Pandemia de COVID-19 a stopat îmbunătăţirea rapidă a nivelului de trai. Deşi redresarea este solidă, reapariţia virusului înrăutăţeşte perspectivele de creştere a economiei, deoarece rata de vaccinare este scăzută, se menţionează în studiul citat.

"Înaintea pandemiei, performanţa economică a Romania era impresionantă. În mai puţin de 20 de ani, Romania a redus cu jumătate decalajul privind PIB-ul pe cap de locuitor faţă de media OCDE, de la aproape 70% la aproximativ 35%. Populaţia expusă riscului de sărăcie sau excluziunii sociale a scăzut la 30% în 2020, de la aproximativ 50% cu 30 de ani înainte", potrivit documentului OCDE.

România trebuie să utilizeze cât mai mult fondurile europene, profitând de oportunitatea oferită de planul UE NextGeneration, prin care va primi sume mari sub formă de granturi, care vor fi folosite pentru a finanţa Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, susţin autorii raportului. Implementarea eficientă a acestor planuri va necesita întărirea capacităţii administrative, în special în ceea ce priveşte supervizarea proiectelor, în timp ce sunt implementate reformele structurale asociate..

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică consideră că este urgentă reformarea sistemului de pensii. "Trebuie reconsiderată legea pensiilor din 2019, deoarece subminează sustenabilitatea finanţelor publice şi limitează resursele disponibile pentru educaţie, îngrijirea sănătăţii, asistenţă socială şi infrastructură, care ar fi mai eficiente în sprijinirea redresării. Stimulentele pentru extinderea vieţii profesionale şi politicile pentru îmbunătăţirea angajării muncitorilor vârstnici trebuie întărite", subliniază reprezentanţii OCDE în document.

De asemenea, reformele pot îmbunătăţi eficienţa şi echitatea în sistemul fiscal. Accelerarea modernizării administraţiei fiscale aşa cum este planificată este crucială pentru îmbunătăţirea colectării taxelor. Renunţarea la cheltuielile fiscale ineficiente şi creşterea taxelor cu efect de denaturare mai redus ar putea fi folosită pentru a reduce mai mult tratamentul fiscal denaturant, sporind potenţialul de creştere, se mai arată în studiul OCDE.

Potrivit sursei citate, politicile macroeconomice au susţinut economia din 2020. "Riscurile considerabile la adresa perspectivelor cer o normalizare prudentă. Politica monetară a fost în mod corect acomodativă în 2020, dar presiuni inflaţioniste ar trebui în continuare să fie monitorizate cu atenţie", potrivit raportului.

În ceea ce priveşte inflaţia, OCDE menţionează că inflația a depăşit limita superioară a intervalului ţintit de Banca Naţională a României (BNR), în urma creşterii preţurilor la energie şi alimente. BNR a majorat ratele dobânzii din octombrie şi ar trebui să le crească în continuare dacă va fi necesar pentru a evita ca presiunile inflaţioniste să se agraveze, susţine OCDE.

De asemenea, politica fiscală ar trebui să se adapteze la evoluţiile economice într-o manieră agilă. "Măsurile de sprijin ar trebui îndreptate către firmele şi sectoarele cele mai afectate, dar viabile. Un plan credibil de consolidare pe termen mediu ar trebui să fie stabilit pentru a permite o reducere graduală a deficitului fiscal, în cazul în care redresarea evoluează conform aşteptărilor. Un astfel de plan ar trebui să includă reforme pentru a accelera absorbţiei fondurilor europene, majorarea colectării veniturilor şi îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii, care sunt necesare pentru a menţine sustenabilitatea finanţelor publice", au transmis reprezentanţii OCDE în studiul citat.

Creşterea productivităţii a fost impresionantă, dar a scăzut în ultimul deceniu. Reformele pentru susţinerea dinamismului afacerilor şi rezolvarea decalajului din infrastructură este esenţiale pentru sprijinirea sporirii productivităţii. Totodată, îmbunătăţirea concurenţei şi a cadrului de reglementare poate ajuta la creşterea productivităţii. În pofida unor progrese făcute pentru reducerea poverii administrative, sistemul complex de autorizaţii şi licenţe încă reprezintă o povară semnificativă pentru afaceri.

Raportul mai arată că barierele de intrare în serviciile profesionale rămân ridicate. Prezenţa întreprinderilor de stat cu performanţe scăzute denaturează alocarea resurselor.

"Ineficienţele în regimul insolvenţei afectează distrugerea creativă (companiile cu o productivitate scăzută ies de pe piaţă şi sunt înlocuite de noi întreprinderi). Multe firme neviabile supravieţuiesc în detrimentul unor companii noi, mai creative. Reorganizarea cu succes a companiilor îndatorate este rară deoarece firmele intră în procesul de insolvenţă cu întârziere. Reforme instituţionale, cum ar fi introducerea unor mecanisme de avertizare timpurie şi proceduri extrajudiciare, pot facilita reorganizarea firmelor viabile şi ieşirea celorlalte", arată studiul "Economic Survey of Romania".

RECOMANDĂRI OCDE

-statul trebuie să majoreze taxele (în special cele pe pe proprietate)
-politica monetară trebuie să devină mai strictă pe fondul inflației ridicate
-trebuie eliminate scutirile fiscale (din construcții, it, microîntreprinderi)
-pensiile speciale trebuie eliminate
-prioritatea imediată în ceea ce privește economia și sănătatea publică trebuie să fie creșterea masivă a ratei de vaccinare

AVERTISMENTELE OCDE PENTRU ROMÂNIA

-fără consolidare fiscală, datoria publică va ajunge la 100% din PIB până în 2040
-fără o reformă a pensiilor speciale, cheltuielile cu acestea vor crește cu aproximativ 5% din PIB până în 203

"Am apreciat angajamentul pe care România îl are pentru a deveni membru al OCDE. V-aţi descurcat foarte bine în ultima decadă în a creşte economia, în a creşte standardele în economie şi dedicaţi viitorul României prin participarea în UE şi NATO. Sunteţi clar în contextul de valori şi principii de libertate, democraţie, drepturile omului şi statul de drept şi principii de bază economice, piaţă. Şi toate au lucrat excepţional de bine pentru România, dar aşa cum bine ştiţi sunt încă zone în care este nevoie de mai multă muncă. Îmi place să cred că, dacă lucrăm împreună, putem merge înainte. Azi facem un pas pe acest drum", a declarat secretarul general al OCDE

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 30°C
IASI 28°C 23°C
CLUJ 25°C 19°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 29°C 28°C
BRASOV 25°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI