Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg: Comportamentul ‘nesăbuit’ al Coreii de Nord necesită un răspuns global

Jens Stoltenberg secretarul general al NATO
Jens Stoltenberg secretarul general al NATO
10 septembrie 2017, 13:15

Comportamentul nesăbuit al Coreii de Nord este o ameninţare globală şi necesită un răspuns global şi care include, de asemenea, NATO‘, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat BBC.

Declarația vine în urma celui de-al şaselea şi celui mai puternic test nuclear al Coreei de Nord, efectuat săptămâna trecută. Testul bombei cu hidrogen a produs un seism cu magnitudinea 6,3. A fost de 8 ori mai mare decât explozia de la Hiroshima.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord nu este direct implicată în criză dar a cerut în mod repetat Coreii de Nord să îşi abandoneze programele nuclear şi de rachete balistice, notează agenția Reuters citată de Agerpres.

Jens Stoltenberg a refuzat să spună dacă teritoriul SUA Guam, ameninţat de Coreea de Nord, este protejat de articolul 5 al tratatului NATO, care prevede că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: ‘Acum ne concentrăm total asupra modului în care putem contribui la o soluţie paşnică a conflictului‘.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă