Seceta cuprinde Moldova. În comuna Românești, oamenii au trăit zece zile fără apă: „Am 66 de ani, n-am prins în nici un an seceta așa de mare”

7 iulie 2022, 16:18

În comuna Româneşti, localnicii din două sate au trait 10 zile fara apă. Bătrânii spun că nu au mai prins secetă atât de mare de când erau tineri:

„Greu de tot! Oleacă de apă mai curge, am și robinet. Sunt și niște izvoare aicea, la noi, dar au secat toate.

Am 66 de ani, dar n-am prins în niciun an așa seceta de mare ca porumbul să facă spic, să nu aibă păpuși. Grâul, în loc să aibă dimensiunea așa, este foarte mic”.

Fermierii din zonă susţin că la toamnă nu vor avea ce culege. Dacă, anul trecut, recolta la floarea soarelui a fost de 3.500 de kilograme la hectar, estimările arată că acum vor strânge doar 500 de kilograme.

Petru Ignat, fermier: „Avem în jur de 186 ha de porumb, care este calamitat 100%. Rapita avem 126, calamitată 80-90%.”

Satele Avântu şi Ursoaia nu au avut apă potabilă timp de zece zile. Astăzi a fost pusă în funcţiune o staţie de pompare, însă autorităţile locale se tem că rezervele vor seca, iar instalaţia nu va putea fi folosită.

CITIŢI ŞI: Fermierii arădeni au culturile distruse din cauza secetei, în timp ce Ungaria își irigă câmpurile cu apă din Mureș


Vasile Balcan, director general societate comercială, Roman, jud. Neamț: „Acest porumb, care la această dată ar fi trebuit sa aiba 1,80-2 metri, se afla în acest stadiu: toate rădăcinile s-au dezvoltat la suprafață”.

Si în Neamț, fermierii care dețin suprafețe mari încearcă să se împace cu gândul că, în acest an, nu vor avea niciun câștig.

Cea mai afectată cultură din cauza secetei este floarea-soarelui, așa cum spun specialiștii, și ei estimează că producția este afectată în proporție de 80%, ceea ce înseamnă că prețul uleiului de consum ar putea crește.

Vasile Balcan, directorul unei societăți comerciale: „Cultura de porumb avem pe 1200 ha înființată. A pornit foarte bine în primăvară, acum dezvoltarea a stagnat. Practic, dacă nu vin niște ploi imediat, cultura este compromisă”.

De-a lungul râul Siret, oamenii se descurcă cum pot. Legumele din grădină, mult așteptate, sunt si ele afectate de sectă.

În satul băcăuan Dospinești, au fost zilele trecute și 40 de grade. În fântâni, nivelul apei a scăzut foarte mult, astfel încât apa nu poate fi băută: „Să vedem nivelul, dar n-ai cum, asta ține săptămâni întregi. Nu o consumă nimenea. E tulbure”.

Oamenii se descurcă, totuși, cum pot:

„Am pompă bătută de mine de ani de zile și scot apă din ogradă: ud roșii, ud fasole, ud toate cele. Slab de tot. E secetă mare, se usucă plantele pe câmp.

Cumpărăm apă, ce să facem? În oraș îi secetă, d’apoi aicea?!”.

Autoritățile avertizează populația că apa trebuie consumată în mod responsabil, pentru ca rezervele să fie realimentate. În 78 de localități din bazinul Siretului au fost impuse restricții de consum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite