Seceta a crăpat pământul și a uscat culturile din județul Buzău

10 mai 2018, 21:31

În viile de pe dealul Istriţa e vremea de săpat via. Zeci de oameni se chinuie zi lumină să curețe buruienile care fură din sol ultimele rezerve de apă. E perioada în care vița de vie înflorește și are mare nevoie de umiditate.

Zi de zi specialiștii agrometeorologi verifică umiditatea atmosferică și temperaturile.

De la începutul lunii aprilie nu a mai plouat, iar asta se vede și la culturile de grâu. Lanurile sunt brăzdate de adevărate cratere. Grâul a început să se usuce și e greu de crezut că își va mai reveni. Agricultorii spun că de vină pentru uscăciunea solului este zăpada târzie, care în loc să îmbibe terenurile cu apă, doar a tasat pământul.

Localnicii, care au și ei câte o palmă de pământ pe care pun ce au nevoie, se tem că nu vor mai avea ce culege.

A fost cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani.

Meteorologii au anunțat că temperaturile au fost chiar și cu 10 grade peste cele normale. Iar seceta afectează deja suprafețe întinse din estul țării, dar și din Dobrogea și centrul Transilvaniei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite