Seceta a afectat grav producția de cartofi în majoritatea regiunilor ţării

Cartofi mai puţini şi preţuri mai mari în această toamnă. Seceta a afectat grav producția în majoritatea regiunilor unde se cultivă, iar unii fermieri au adunat doar jumătate din producția din anii trecuți. În Covasna, sunt tot mai puțini cei care mai cultivă cartofi și în fiecare toamnă se gândesc de două ori dacă să mai continue. Cultura este costisitoare, iar profitul tot mai mic.

10 Octombrie 2021, 17:18 (actualizat 10 Octombrie 2021, 18:58) |

În Covasna s-a încheiat culesul cartofilor iar fermierii şi-au scos la vânzare recolta, la poartă, aşa cum obişnuiesc de mulţi ani. Nu e multă marfă, recolta este la jumătate față de anul trecut, iar preţul descurajant de mic pentru producători. Chiar dacă prețul s-a dublat: de la 60 de bani la un leu şi 20.

Cine trece cu maşina prin Ozun sau Sântionlunca găseşte şi cartofi şi ceapă la porţile localnicilor. Sacii, doar de câte zece kilograme de cartofi, costă 12 lei. Fermierii şi-ar dori să vândă cât mai mult toamna, să nu-i prindă frigul cu cartofii pe stoc. Totuşi, cumpărătorii nu mai fac provizii ca altădată.

Şi mai scumpi sunt cartofii în sud vestul ţării. Aici prețul a urcat până la 3 lei pe kilogram după ce vremea capricioasă a afectat producția. În Caraș-Severin, peste 90 la sută din terenurile cultivate cu cartofi aparțin micilor agricultori.

Urmele vremii capricioase le poate vedea oricine: cartofii sunt nu doar mai puţini, dar şi mai mici decât altădată. N-a plouat aproape 3 luni de zile.

În sudul Banatului, producția a fost slabă și la celelalte legume, dar și la cereale și la fructe.

Tot din cauza secetei.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 7°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 3°C -1°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 7°C 5°C
BRASOV 3°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI