Sebastian Ghiță rămâne două luni în arestul poliției sârbe, după ce a fost capturat la Belgrad. Avea asupra lui documente false

Sebastian Ghiță se află în arest, în Serbia, unde va rămâne în următoarele două luni, până când formalitățiel de extrădare vor fi finalizate. A fost capturat aseară la Belgard, la 4 luni de la dispariția lui. În momentul reţinerii, Ghiţă avea la el acte false: permis de conducere şi buletin slovene. Era împreună cu fratele lui, Alexandru, cel prin care autorităţile au ajuns la fostul deputat. L-ar fi urmărit pe fratele lui Ghiţă, care iniţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia. Surse autorizate vorbesc despre un scenariu ca de film, prin care omul de afaceri și-ar fi premeditat plecarea din țară. Fostul parlamentar ar fi beneficiat și de un sprijin bine organizat în mai multe state europene, care i-a permis să supraviețuiască și să stea ascuns de urmăritorii săi. Poliţia Română a anunţat că a colaborat cu autorităţile din zece state pentru capturarea omului de afaceri.

14 Aprilie 2017, 06:56 (actualizat 15 Aprilie 2017, 16:31) |
Trimite un comentariu
1


sau conectează-te prin Facebook

Televiziunea Română respectă noile norme impuse de Uniunea Europeană cu privire la protejarea datelor. Postarea unui comentariu la articolele de pe site-urile TVR presupune declararea numelui si email-ului dumneavoastră. Aceste date au ca scop strict identificarea sursei comentariului. Ele nu vor fi procesate sau transmise unor terţi în alt scop decât cel declarat. Vezi şi "Politica de Confidenţialitate" care descrie modul în care colectăm, folosim şi partajăm informaţiile dumneavoastră pentru a vă oferi serviciile online TVR şi modul în care colaborăm cu platforme sociale.
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 15°C
IASI 6°C 12°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 5°C 10°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI