„Se știe că Putin nu iartă trădarea și mai ales trădarea din partea asociaților”. Experți militari vorbesc despre consecințele răzvrătirii lui Prigojin

Predare de onoare

„Este păcat că oamenii nu studiază istoria loviturilor de stat militare”, spune expertul militar israelian David Sharp pentru Novaia-Europa. „Altfel, ar ști că cele două tabere opuse pot foarte bine să ajungă la un acord în timpul unei lovituri de stat. Acest lucru s-a întâmplat destul de des în țările africane. Deși, de obicei, se varsă mai mult sânge decât în timpul rebeliunii lui Prigojin. Când una dintre părțile aflate în conflict își dă seama de inutilitatea continuării acțiunilor, începe negocierile. În acest caz, sunt sigur, avem de-a face cu o capitulare de onoare.”

„Se pare că Prigojin a avut obiective serioase la început. Cu toate acestea, în cele câteva ore în care a avut loc «marșul pentru justiție», șeful Wagner trebuie să fi realizat că nu va putea atinge obiectivele pe care și le propusese.

De exemplu, unitățile armatei regulate nu s-au grăbit să se alăture mercenarilor. Iar la Moscova, evident, ar fi trebuit să se angajeze în război urban, ceea ce ar fi putut duce la moartea lui Prigojin însuși.”

Potrivit lui David Sharp, trebuie să se acorde atenție faptului că Prigojin era văzut ca un egal și un adversar puternic în negocieri. În cele din urmă, el nu a fost declarat în mod oficial un trădător, un insurgent sau un rebel care trebuie să fie arestat imediat.

Se pare că și autoritățile ruse au decis să nu escaladeze situația și să nu-l pună la colț pe Prigojin. Alexander Lukașenko, președintele Belarusului, a fost adus la negocieri ca o figură convenabilă – un lider-marionetă care se complace în autosuficiență. Mai mult, el a fost de acord să-l primească pe șeful Wagner în exil în Belarus, precizează analistul militar.

„Asistăm la un eșec evident al serviciilor speciale rusești”, spune David Sharp. „Chiar și SUA, potrivit presei care citează surse din cadrul serviciilor secrete americane, aveau informații despre viitoarea rebeliune. Este probabil ca americanii să aibă date din interceptările telefonice și din controlul informațional asupra altor tipuri de comunicații folosite de militarii și mercenarii ruși. Unul dintre motivele pentru care aceste informații nu au fost făcute publice este că Washingtonul nu a vrut să fie acuzat că a participat la pregătirile pentru rebeliune. Între timp, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, Serviciul Federal de Gardă, alte servicii speciale și poliția au omis complet această amenințare.

Simplu spus, aceasta este o rușine. Chiar și după începerea unui conflict deschis, guvernul nu a încercat să oprească efectiv înaintarea coloanelor, trimițând doar elicoptere pentru a le captura.”

David Sharp consideră că guvernul nu a putut împiedica capturarea orașului Rostov-pe-Don de către mercenari din cauza unei simple lipse de resurse. În plus, elementul surpriză a jucat un rol: inamicul apărut de nicăieri a început să avanseze din spatele Rusiei. Șase elicoptere și un avion aparținând forțelor rusești au fost doborâte – acesta este numărul citat de canalul rusesc de telegramă Fighterbomber și de alte surse. Un bilanț dăunător pentru forțele armate ale Rusiei.

În ceea ce privește victimele, datele diferă de la 13 la 20 de membri ai echipajelor uciși în urma doborârii aeronavelor. Aceste pierderi sunt o consecință a utilizării abuzive a aviației. Statul major militar nu a luat în calcul faptul că mercenarii aveau un sistem de rachete Panțir.

Totuși, dacă situația s-ar fi înrăutățit pentru guvernul oficial, acesta ar fi putut folosi avioane de atac și bombardiere. Atunci nu ar mai fi rămas mare lucru din coloană.

David Sharp susține că există dovezi video cu privire la un singur elicopter Ka-52 distrus de luptătorii Wagner. S-a raportat că echipajul a fost ucis. În plus, există informații despre un elicopter militar Mi-35 doborât și patru elicoptere Mi-8, dintre care trei au fost folosite pentru război electronic. De asemenea, a fost doborât un centru de comandă zburător – un avion Il-22, cu până la opt persoane, inclusiv piloții și echipajul, posibil la bord.

Momentul în care o rachetă de elicopter a lovit coloana Wagner în mișcare a fost, de asemenea, capturat video. Dar datele privind pierderile Wagner nu au fost făcute publice.

Deși Prigojin a declarat că a avut la dispoziție 25.000 de luptători, David Sharp are îndoieli în ceea ce privește veridicitatea acestei afirmații. Videoclipurile nu arătau coloane de mai multe mii de oameni avansând spre Moscova. Ar fi nevoie de sute de camioane pentru a transporta mii de luptători, precum și muniție și provizii, și nu a existat nicio dovadă în acest sens.

„Este posibil să nu fi văzut toate coloanele, deși nu se poate ca ele să fi dispărut pur și simplu”, subliniază David Sharp. „Chiar și după încheierea rebeliunii, echipamentul ar fi trebuit să fie transportat înapoi la punctele de dislocare”.

Este evident că guvernul nu se va opri din încercarea de a lichida toate detașamentele pe care nu le controlează. Ordinul privind detașamentele de voluntari care trebuie să semneze contracte cu Ministerul Apărării le cere tuturor să facă acest lucru înainte de 1 iulie.

Potrivit lui David Sharp, o structură precum PMC Wagner trebuie în mod clar închisă; orice mențiune a numelui organizației ar trebui să fie interzisă. O parte din personal va semna contracte cu armata, o altă parte poate pleca în Africa sau în Belarus împreună cu liderul lor. O parte dintre mercenari ar putea fi demobilizați, așa cum s-a întâmplat deja cu un număr mare de foști deținuți. Prigojin însuși, foarte probabil, va apărea mai rar în public.

Prigojin și-a jucat prea mult cartea

„Este evident pentru mine că Prigojin nu a plănuit să-l răstoarne pe Putin, cel mult a vrut să scape de [ministrul rus al Apărării] Serghei Șoigu și de [șeful Statului Major General] Valeri Gherasimov”, declară pentru Novaia-Europa fostul ofițer de poliție și de informații israelian Serghei Migdal. „Dar Putin nu scapă nici măcar de cei mai puțin eficienți oficiali și comandanți. Prigojin, mai presus de toate, este un criminal și un om de afaceri. S-a simțit încolțit. Era clar că Șoigu și Gherasimov au decis să-l termine și, eventual, să-l încarcereze sau chiar să-l ucidă și, de asemenea, să dizolve PMC Wagner. Iar Prigojin a decis să întoarcă tabla de șah. Dar și-a exagerat mâna. Trebuie să se țină cont de faptul că Wagner nu are propriile provizii și depinde în întregime de Ministerul Apărării pentru muniție. Întregul marș părea un pariu.”

Serghei Migdal spune că aproape toate unitățile rusești se află în prezent pe front, însă la Moscova sunt staționați mii de ofițeri de securitate: forțele de elită ale Gărzii Naționale, centrul forțelor speciale al Serviciului Federal de Securitate, forțele Serviciului Federal de Gardă. Avioane pline cu parașutiști și alte forțe zburau spre Moscova din toate colțurile țării. Dar pur și simplu nu era nimeni care să poată opri coloanele Wagner pe drum.

„Înțeleg motivația lui Prigojin și a luptătorilor săi”, explică Serghei Migdal.

„Ei voiau să păstreze status quo-ul PMC-ului lor și să primească unele privilegii pentru ei înșiși. Dar nu este clar de ce un ofițer de poliție obișnuit sau un recrut ar încerca să oprească un mercenar profesionist. Singura opțiune este un ordin de la un locotenent-colonel gras cu o armă de serviciu. Dar în acest caz este mai ușor să găsești o scuză eșecului de a-i opri: ai rămas fără benzină, mașina ți s-a stricat, nu ai înțeles ordinul. Ofițerii de securitate ruși nu aveau nicio dorință de a lupta cu mercenarii Wagner. Nu uitați că propaganda de stat a petrecut multe luni vorbind despre PMC Wagner ca despre cei mai curajoși și de neînvins apărători ai Patriei.”

„Nu știm ce soartă îl așteaptă acum pe Prigojin”, continuă Serghei Migdal.

„Se știe că Putin nu iartă trădarea și mai ales trădarea din partea asociaților săi. Mai ales după o umilință cum a fost marșul de la Moscova.

Este posibil ca șeful Wagner să fi decis să iasă din joc când miza era mare. S-ar putea specula că plănuiește să plece în Africa și să se stabilească acolo cu batalionul său personal de gărzi de încredere și un harem de frumuseți locale. Acesta ar fi un exil frumos. Dacă i se va permite să facă asta, vom vedea. De asemenea, Prigojin ar putea fi eliminat imediat ce se va ivi ocazia.”

Ceva a mers prost

Roman Svitan, locotenent în rezervă al Forțelor Armate ale Ucrainei și instructor de zbor, spune că tentativa de rebeliune a fost o înscenare.

„Cred că scopul principal a fost de a determina țările Organizației Tratatului de Securitate Colectivă [Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan] să intre în conflict”, spune expertul militar ucrainean. „Totul ar fi trebuit să decurgă așa cum s-a întâmplat în Kazahstan. Cred că sarcina principală a fost să se implice echipamentul militar pe care țările membre ale tratatului de securitate îl au la dispoziție. Astăzi, aceste țări au o mulțime de arme de care Rusia are nevoie disperată. Dar [președintele Kazahstanului] Kassym-Jomart Tokaev nu l-a ascultat pe Putin și a spus că aceasta este o chestiune internă a Rusiei. După aceea, au trebuit să renunțe rapid la întreaga operațiune”.

Roman Svitan este sigur că artileriștii antiaerieni care au doborât elicopterele și avionul armatei ruse pur și simplu nu erau la curent cu acordurile superiorilor și trăgeau în tot ce zbura deasupra lor. Nu este greu pentru un soldat profesionist să distrugă o țintă atât de vulnerabilă precum un elicopter. Acest factor pur și simplu nu a fost luat în considerare.

„Acum, piloții vor elimina mercenarii cu orice ocazie”, spune pilotul ucrainean. „Dacă vor lupta pe front, există o șansă mare de friendly fire (fratricid – n.r.)”.