Se scumpesc parcările de reședință din București. Care va fi taxa anuală în funcție de zonă

27 aprilie 2021, 17:32

În prezent, prețul unei parcări de reședință din Capitală este de 60-80 de lei pe an, însă va crește, din 2022,  până la 600 de lei, în funcție de zonă. Proiectul a fost aprobat marți de Consiliul General al Municipiului București.

Prețul unei parcări de reședință va fi următorul:

  • zona A – 600 lei / an
  • zona B – 500 lei / an
  • zona C – 400 lei / an
  • zona D- 300 lei / an

Solicitarea privind creșterea taxelor de parcare a venit din partea primarilor de sector.

„La solicitarea primărilor de sector din București, în Consiliul General s-a votat azi și majorarea taxelor pentru parcările de reședință. Aceste taxe vor crește efectiv începând cu 2022 și vor ajunge până la o sumă cuprinsă între 300 și 600 de lei pe an, în funcție de zonă. E de subliniat că banii din aceste taxe ajung la primăriile de sector, iar primarii de sector au cerut majorarea acestor taxe pentru creșterea bugetelor sectoarelor, urmând astfel să se asigure și mai buna întreținere a acestor parcări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

(w500) Se scumpes

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite