LUMEA AZI

Se schimbă echilibrul de forțe în Orientul Mijlociu, odată cu semnarea acordurilor de pace ale Israelului cu Emiratele Arabe Unite și Bahrain

O nouă alianță foarte puternică este pe cale să se formeze în zonă, la care, după cum a spus președintele Donald Trump, sunt gata să se alăture cel puțin încă 5 țări. Palestinienii au protestat, au denunțat acordurile și în cele din urmă au lansat rachete din Gaza în Israel.

19 Septembrie 2020, 16:17 |

Ceremonia de semnare a acordurilor de pace a avut loc la Washington, la Casa Albă. Pe documente și-au pus semnătură premierul israelian Beniamin Netaniahu și miniștrii de externe ai Emiratelor Arabe și Bahreinului, în fața unei asistențe de câteva sute de oameni. Astfel, Emiratele Arabe și Bahrein devin a treia, respectiv a patra țară arabă care încheie un asemenea acord cu Israelul. Prima țară care a făcut pasul spre normalizare a fost Egiptul, în 1979 și apoi Iordania în 1994.

DONALD TRUMP, preşedintele SUA: "Aceste acorduri demonstrează că naţiunile din regiune se eliberează de abordările eşuate din trecut. Prin aceste acorduri schimbăm cursul istoriei şi în curând vor fi şi alte ţări care îi vor urma pe aceşti lideri."

BENIAMIN NETANYAHU, premierul israelian: "Să ne ridicăm deasupra diviziunilor politice. Să dăm cinismul la o parte. Haideţi să simţim astăzi pulsul istoriei pentru că, după ce pandemia va fi trecut, pacea clădită azi va rezista."

Pentru Donald Trump, în preajma alegerilor prezidențiale, acordurile încheiate de Israel cu cele două arabe reprezintă o victorie zdrobitoare a diplomației administrației sale. Acordurile mai reflectă și preocuparea față de extinderea influenței Iranului în regiune și dezvoltarea de către această țară a rachetelor balistice. Meritul lui Donald Trump a fost recunoscut de cei trei.

Pentru palestinieni a fost o zi neagră. Au denunțat acordurile și au acuzat Emiratele Arabe și Bahrainul de trădare.

Totuși, Emiratele Arabe și Bahrain au ținut să dea asigurări poporului palestinian că nu au fost abandonați și că proiectul statului palestinian este încă în picioare.

SHEIKH ABDULLAH BIN ZAYED AL NAHYAN, ministrul de externe UAE: "Pentru noi, în Emiratele arabe Unite, acest acord ne va permite să continuăm să susţinem poporul palestinian ca să îşi realizeze speranţele pentru realizarea unui stat independent într-o regiune stabilă şi prosperă."

Asta nu i-a împiedicat pe palestinieni să lanseze rachete în timpul ceremoniei de la Washington.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 21°C
IASI 17°C 22°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 18°C 18°C
CRAIOVA 16°C 19°C
BRASOV 16°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI