Se redeschid librăriile, muzeele, galeriile de artă și bibliotecile. Ce reguli trebuie să respectăm

31 mai 2020, 22:13

Proprietarii acestei librării din Capitală au luat măsuri stricte în vederea redeschiderii spaţiului.

La intrare a fost montat un covor dezinfectant. Odată ce au păşit în librărie, clienţii trebuie să îşi dezinfecteze mâinile şi să poarte mască.

În interiorul spaţiului, deplasarea se face doar pe trasee prestabilite, iar numărul maxim de clienţi care pot fi simultan în interior este de 10.

Cele două luni în care nimeni nu le-a călcat pragul i-au provocat pe unii librari să se reinventeze şi să găsească soluţii astel încât încasările să nu fie zero.

Recent, autorităţile au decis că pot fi redeschise libăriile cu suprafeţe mici, sub 500 de metri pătraţi, care au acces stradal sau din exteriorul centrelor comerciale.

Oricât de dor v-ar fi fost de librării şi de mirosul de volume proaspăt editate, e important să nu vă cufundaţi complet în lectură şi să nu uitaţi de regulile pe care trebuie să le respectaţi. În primul şi în primul rând purtarea măştii de protecţie şi în al doilea rând respectarea acelei distanţe de doi metri faţă de ceilalţi clienţi.

Ultimul ordin emis de autorităţi vine cu reguli clare şi pentru muzee şi galerii de artă.

Obligatoriu, la intrare va fi măsurată temperatura vizitatorilor.

Toată lumea trebuie să poarte mască şi să respecte distanţa de doi metri faţă de alte persoane.

De asemenea, nimeni nu poate petrece mai mult de două ore în cadrul unei vizite într-un muzeu sau într-o galerie de artă.

În ceea ce priveşte evenimentele culturale în aer liber, organizatorii sunt obligaţi să asigure un spaţiu de doi metri între persoane şi să nu permită accesul a mai mult de 500 de participanţi. Durata evenimentului nu trebuie să depăşească patru ore.

Toate regulile sunt cuprinse în ultimul ordin comun al ministerelor Sănătății şi Culturii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite