Se pregătesc noi reguli pentru funcționarea piețelor, care se vor regăsi într-o ordonanţă militară. Ministrul Agriculturii: Piețele agro-alimentare trebuie să rămână deschise

8 aprilie 2020, 00:05

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: „Am cerut încă de la începutul crizei ca piețele agro-alimentare să rămână deschise, pentru că e singura modalitate în care producătorii mici, producătorii locali pot să-și vândă produsele de sezon, pe de o parte, pe de altă parte este o oportunitate pentru cetățeni să-și procure produse românești. Unii primari, în primele zile ale stării de urgență au închis piețele, dar au lăsat magazine mici de cartier deschise. În opinia mea, este mult mai sigur să faci comerț într-o piață, care de regulă este un spațiu semi-deschis, sigur, dacă păstrezi acele măsuri de prevenire a difuzării virusului, și aceste măsuri trebuie să fie asigurate de Administrația Piețelor, să-i oblige pe toți cei care intră în piețe să le respecte, și să ofere materialele respective, decât într-un magazin de cartier de zece metri pătrați, care a rămas deschis. De aceea am făcut solicitare ca în Ordonanța de Urgență care probabil ca apare mâine să apară și acest articol, că piețele agro-alimentare trebuie să rămână deschise.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite