„Blonde”, unul dintre cele mai așteptate filme în 2022, care povestește viața fictivă a lui Marilyn Monroe după o carte de Joyce Carol Oates, va fi lansat pe Netflix pe 23 septembrie, a anunțat platforma de streaming.
În Statele Unite, filmul este interzis tinerilor sub 17 ani pentru scenele sale de sex.
În filmul, produs în special de Brad Pitt, starul de la Hollywood care a murit la 36 de ani în 1962, și care încă fascinează Statele Unite 60 ani mai târziu, este interpretat de actrița cubano-spaniolă Ana de Armas.
Din distribuție face parte și Adrien Brody, în rolul dramaturgului Arthur Miller, care a fost căsătorit cu Marilyn Monroe.
„Întreaga idee a filmului Blonde a fost de a detalia o dramă a copilăriei și apoi de a arăta modul în care această dramă îi împarte pe adulți într-un eu public și unul privat. Și modul în care adultul vede lumea prin prisma acelei drame din copilărie, și este un fel de poveste a unei persoane a cărei imagine rațională a lumii este copleșită de inconștientul ei, și se folosește de iconografia lui Marilyn Monroe.”, a spus regizorul.
Marilyn Monroe, una dintre cele mai mediatizate personalități din toate timpurile, s-a născut pe 1 iunie 1926, în orașul Los Angeles.
În linii mari, principalele repere ale scurtei sale vieți s-ar putea rezuma la o copilărie tumultoasă, inteligență sclipitoare, povești de dragoste incredibile, succes fulminant, depresii, dependență de alcool și o moarte fulgerătoare la doar 36 de ani.