Se fac angajări fără concurs pe perioadă determinată la Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL 2 COVID-19

Reprezentanții Spitalului Militar Central au anunţat miercuri că se fac angajări fără concurs pentru asistenţi medicali, asistenţi de farmacie, registratori, infirmiere, brancardieri.

21 Octombrie 2020, 16:06 (actualizat 21 Octombrie 2020, 16:52) |
Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL 2 / FOTO: scumc.ro

Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL 2 COVID-19, prin Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Capitală, angajează fără concurs, pe perioadă determinată, "ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă", 53 posturi:

- un post vacant de asistent medical debutant (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical debutant" - specialitatea radiologie, Laboratorul de radiologie-imagistică medicală - COVID-19;

- un post vacant de asistent medical (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical" - specialitatea radiologie, Laboratorul de radiologie-imagistică medicală - COVID-19;

- un post vacant de asistent medical (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical" - specialitatea laborator, Laborator analize medicale - COVID-19;

- un post vacant de asistent medical debutant (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical debutant" - specialitatea laborator, Laborator analize medicale - COVID 19;

- un post vacant de asistent de farmacie (studii postliceale) - grad profesional "asistent de farmacie", Secţia Farmaceutică - COVID-19;

- un post vacant de asistent de farmacie debutant (studii postliceale) - grad profesional "asistent de farmacie debutant", Secţia Farmaceutică - COVID 19;

- două posturi vacante de registrator medical debutant (studii medii) - grad profesional "registrator medical debutant";

- un post vacant de ambulanţier (studii medii) în cadrul Grupei Transport/Pluton deservire;

- şapte posturi vacante de brancardier (studii generale) - grad profesional "brancardier";

- 14 posturi vacante de infirmieră debutant (studii generale) - grad profesional "infirmieră debutant";

- cinci posturi vacante de asistent medical (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical" - specialitatea medicină generală, Secţia ATI COVID-19;

- 18 posturi vacante de asistent medical debutant (studii postliceale) - grad profesional "asistent medical debutant" - specialitatea medicină generală.

Spitalul de campanie este amplasat în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan” din Otopeni și a fost declarat operațional pe 28 martie.

Funcționează ca secție externă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) și acordă asistență medicală specializată  pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, cazurile ușoare și medii.

Structura spitalului este compusă din două părți: medicală și administrativă. Partea medicală are Unitate de Primiri Urgențe (UPU); Secție de Boli Infecțioase; Secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI); două zone de investigaţii paraclinice, respectiv laboratorul de imagistică medicală şi cel de analize, şi un punct farmaceutic.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 10°C 9°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI