Pandemia de coronavirus a obligat instanțele de judecată să se informatizeze, iar măsurile speciale se mențin pe toată durata stării de urgență. Așa că Tribunalul București a cumpărat tablete electronice, iar acum judecă prin sistem de videoconferință și procesele civile. E vorba doar despre cazurile urgente, precum ordinele de protecție. Numărul proceselor privind violența domestică s-a dublat in perioada izolării generate de coronavirus.
"Bună ziua, se declară deschisă ședința de judecată, vom face apelul părților".
Așa se desfășoară ședințele de judecată la Tribunalul București, în timpul stării de urgență impuse de pandemia de coronavirus: cu sala goală, prin Skype, cu judecătorii, grefierii și jandarmii echipați cu măști, mănuși și viziere.
Și în următoarele 30 de zile, cât va mai dura starea de urgență, se vor aplica reguli speciale în sălile de judecată.
În penal este vorba despre cazurile cu arestați, iar în civil despre procesele privind ordonanțele președințiale, ordinele de protecție, suspendările de acte adminsitrative sau despre procedurile de achiziții din domeniul medical.
În contextul izolării cauzate de pandemia de coronavirus, a crescut numărul cazurilor de violență domestică și s-a dublat numărul proceselor privind ordinele de protecție.
Numai în ultimele 3 săptămâni, la tribunal au fost 13 procese privind emiterea unor ordine de protecție, în condițiile în care, de regulă, erau 5-6 în această perioadă.
Pentru că metoda a dat rezultate, Tribunalul București ia în calcul să ceară modificarea legii, astfel încât procesele civile să poată fi judecate prin videoconferință și după ce pandemia va trece.