Tăriceanu cere demisia lui Iohannis din funcție, după ce Curtea Constituțională a decis că amnistia și grațierea persoanelor condamnate pentru corupție nu pot fi interzise

Se cere demisia lui Iohannis
Se cere demisia lui Iohannis
19 iulie 2019, 09:27

„În urmă cu puţine ore, Curtea Constituţională a invalidat propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru persoane acuzate de corupţie. E important de precizat că a existat unanimitate cu un scor de 8-0! Asta spune totul despre cât de constituţională a fost inţiativa dlui Klaus Werner Iohannis! Decizia CCR este de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură. Ea denotă că preşedintele Klaus Iohannis a atras poporul într-o aventură nesăbuită, momindu-l să facă un joc împotriva democraţiei însăşi. Pentru că amnistia şi graţierea – însemnând clemenţa faţă de oameni aflaţi în situaţii speciale – sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească”, a scris, joi, pe Facebook, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a mai scris că deşi şeful statului a fost avertizat că iniţiativele legislative sunt în afara Constituţiei, „nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii”.

„Klaus Iohannis nu are nicio scuză: a fost prevenit. După ce şi-a anunţat intenţiile s-au scris nenumărate articole şi analize, s-au tras semnale de alarmă de către specialişti, a fost tras de mânecă până şi de susţinători ai lui. Am făcut-o şi noi în repetate rânduri, dar fără să-l înduplecăm. Parlamentul României a respectat votul de la 26 mai şi a propus proiecte de legi care să pună în practică dorinţele dlui Iohannis, chiar dacă a avertizat că iniţiativele sunt în afara legii fundamentale. Nimic nu l-a impresionat, nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii”, arată mesajul său.

Tăriceanu a transmis în finalul mesajului că „pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal”, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să-şi dea demisia imediat din funcţie.

„Klaus Iohannis a reuşit să pună voinţa poporului român în cea mai delicată, mai gravă poziţie cu putinţă, aceea de a se exprima împotriva unor reguli aproape sacre ale statului de drept, întâlnite în toate ţările civilizate ale lumii. Klaus Iohannis nici măcar nu a lăsat poporul să aleagă cum crede de cuviinţă, ci a cerut răspicat şi neîncetat poporului să aleagă aşa cum vrea preşedintele: cine nu e cu mine, e împotriva mea! Klaus Iohannis a târât în aventura lui şi Parlamentul României, nevoit să se implice în transpunerea în viaţă a ideilor Marelui Cârmaci. Pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal, anihilate azi de Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie. Imediat însemnând imediat!”, conchide mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu de pe Facebook.

CCR a respins iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei. Magistraţii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.

Judecătorii Curţii Constituţionale au avut, joi, în dezbatere proiectele legislative de modificare a Constituţiei României şi au declarat că prevederile privind interzicerea amnistiei şi graţierii persoanelor care au comis fapte de corupţie încalcă limitele de revizuire a Legii fundamentale.

 

 

sursa

mediafax.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite