Se caută donatori de celule stem. Din 2013, 200 de pacienţi au beneficiat de transplant

4 aprilie 2019, 09:16

În urmă cu câţiva ani, Daliana a ajuns la spital din cauza unor dureri la umărul drept. La investigaţii, medicii au descoperit un limfom osos, iar până la aflarea rezultatelor biopsiei, a început să aibă dureri mari în tot corpul.

A ajuns la urgenţe cu tromboză venoasă profundă la piciorul drept şi a aflat că suferă şi de leucemie.

La şase luni după ce a fost găsit un donator de celule stem compatibil, un cetăţean englez, a făcut transplantul care i-a salvat viaţa.

Medicii de la centrul de Transfuzii din Timişoara caută acum un donator compatibil pentru o  tânără de 24 de ani.

În ţară sunt 18 centre unde se pot face înscrieri în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem, iar unul este la Timişoara.

Dacă o persoană înscrisă este compatibilă cu un pacient, va fi contactată, iar dacă este de acord să doneze, vor fi stabilite următoarele proceduri.

Transplantul de celule stem hematopoietice este necesar în multe boli hematologice: leucemii, limfoame, anemii severe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite