Se caută artiști pentru „București Creativ”. Organizatorii Festivalului George Enescu vor să redescoperim Bucureștiul prin artă

16 mai 2017, 08:41

Lumin, care ne ajută se redescoprim experiențe, lucruri, oameni, pe care consideram că îi știm, nu ne mai pot surprinde, dar dacă ne uităm la ei dintr-o altă lumină observăm ceva nou, suntem surprinşi, poate ne îndrăgostim, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu.

În acest an, Festivalul Enescu va combina tehnologia cu muzica clasică, de aceea trei concerte vor fi însoţite de proiecţii multimedia. Astfel, şi propunerile artiştilor care îşi doresc să participe la festival trebuie să fie cât mai ingenioase

Încercăm să scoatem și mai mult festivalul din sălile de concert. De aceea rezervăm diverse spații, cum este cel din fața Ateneului, spațiul din fața sălii Palatului, plus câteva piețe din spații publice din oraș. Și în aceste locații ne dorim foarte mult să avem lucrări, instalații, divesre interpretări, diverse idei transpuse într-o formă sau alta de mobilier urban sau de lucrare de artă, a mai spus Oana Marinescu.

Pe site-ul festivalenescu.ro sunt publicate cerințele pentru cei care vor să se înscrie. În partea a doua a lunii iunie se vor analiza propunerile şi se vor alege colaboratorii. Festivalul Enescu se desfășoară între 2 și 23 septemrbrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite