Se caută șef nou la DNA. Tudorel Toader: Nu exclud ca noul șef DNA să provină din afara instituției

24 iulie 2018, 09:17

Ministrul Justiției Tudorel a trasat sarcini noului șef DNA și nu a exclus posibilitatea ca acesta să fie din afara instituției.

Singurul candidat din cei 4 care nu e din DNA este procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General. El este adjunctul Secției de urmărire penală și criminalistică. S-a ocupat de ancheta privind închisorile CIA din România și a clasat dosarul caselor lui Klaus Iohannis. A confimat și soluția de clasare a dosarului de plagiat, în cazul lui Victor Ponta. În cursă s-a înscris și Marius Iacob, adjunctul șefului DNA.

Procurorul Iacob a instrumentat dosarul Elodia și a coordonat anchetele în cazurile Maternitatea Giulești, Colectiv și Sorin Ovidiu Vântu.

Printre candidați este și Florentina Mirică, șefa Serviciului de combatere a corupției din magistratură din DNA. Ea a instrumentat dosarele foștilor miniștri de Interne Gabriel Oprea și Petre Tobă și dosarul CNAS. Șefa Secției judiciare din DNA, Elena Grecu, este și ea pe lista candidaților la șefia Direcției Anticorupție.

Ministerul Justiției a declarat toate cele 4 candidaturi eligibile. Mâine, o comisie din Minister va evalua proiectele de management, joi vor fi interviurile candidaților, iar vineri, ministrul Justiției Tudorel Toader va anunța pe cine propune pentru funcția de procuror șef al DNA.

 

ACTUALIZARE

Cei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror şef al DNA îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei, se arată într-un anunţ publicat marţi pe site-ul MJ, potrivit Agerpres.

Potrivit anunţului, cei patru procurori vor susţine un interviu joi la sediul Ministerului Justiţiei, începând cu ora 9,00.

___________________

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că dosarele celor patru candidaţi pentru şefia DNA vor fi analizate astăzi, miercuri vor fi analizate proiectele manageriale, joi vor fi interviurile în fața comisiei prezidate de ministrul Justiției iar vineri se va ajunge la o concluzie cu privire la o eventuală nominalizare. urmează apoi ca CSM să își dea avizul apoi propunerea va merge la șeful statului care va lua decizia de numire sau nu.

Ministrul Justiției nu a exclus varianta ca noul șef al DNA să fie propus din afara instituției. Dintre cei patru candidați care și-au depus candidatura doar unul este dinafara instituției.

Tudorel Toader a spus că noul șef al DNA trebuie să îmbunătățească activitatea instituției, el a precizat ca nu ar trebui să mai avem cazuri de inculpați, arestați, trimiși în judecată care mai apoi să fie achitați – nu ar trebui sa mai avem nevinovați anchetați și vinovați arestați. 

„Direcţia de Resurse Umane (…) va verifica să vadă dacă fiecare dosar conţine toate piesele necesare. Mâine, membrii comisiei vor studia dosarele, vor analiza programele manageriale. Voi convoca membrii comisiei – pentru interviu – și candidații.  După care, vineri, deliberăm, ajungem la o concluzie, funcţie de care continuăm procedura”, a precizat Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.

Cei patru procurori care şi-au depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de procuror-şef al DNA sunt: Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite