Scufundarea crucișătorului „Moscova” dă peste cap strategia Rusiei din Marea Neagră. România, o piesă importantă din puzzle

După nenumărate piruete de PR, Ministerul rus al Apărării a recunoscut: nava-amiral „Moscova”, vedeta confruntării hollywoodiene de pe Insula Șerpilor dintre ruși și ucraineni (vă amintiți scena cu celebra înjurătură: „Russian worship, go fuck yourself!”), s-a dus la fund. O lovitură năprasnică dată brand-ului naval al Kremlinului.

Crucișătorul era mândria flotei ruse și, din punct de vedere strategic, cerberul zonei anti-acces de la Marea Neagră.

Ce înseamnă o zonă anti-acces? Practic, transformarea apelor teritoriale într-o fortăreață hiper-înarmată.

Zona A2/AD include o serie de componente balistice impresionante: sisteme de rachete Bal și Bastion – care pot atinge navele din strâmtorile Mării Negre, precum și ținte din porturile ucrainene, ale României, Bulgariei și Turciei.

O parte integrantă a zonei A2/AD este și elementul de război electronic. În Sevastopol, Rusia are un regiment radar, un complex de coastă Murmansk-BN, care – potrivit Kremlinului – poate monitoriza orice navă NATO din Marea Mediterană, se arată într-un raport din 2018 al Atlantic Council.

În mod cert, armamentul plasat în zona anti-acces s-a multiplicat de la începerea invaziei ruse.

Apusul unei glorii

Crucișătorul „Moscova”, numit în onoarea capitalei ruse, a fost lansat la apă în timpul Războiului Rece, în 1983, făcându-și apoi „rodajul” în conflictele din Georgia, Siria și Ucraina. Armamentul principal era constituit din 16 lansatoare de rachete Vulkan P-1000. Nava-amiral avea o lungime de 186 de metri și putea transporta un echipaj format din aproape 500 de membri. În perioada sovietică, „Moscova” a purtat și arme nucleare.

Crucișătorul era echipat cu un sistem de apărare aeriană cu trei niveluri, care, dacă funcționa corect, ar fi trebuit să-i ofere trei oportunități defensive în fața unui atac cu rachetă Neptun (racheta ucraineană care i-a pus cruce).

În plus, exceptând apărarea cu rază medie și scurtă de acțiune, nava putea folosi șase sisteme CIWS, în caz de forță majoră.

„Sistemul CIWS poate trage 5.000 de focuri pe minut, creând în esență un zid anti-aerian în jurul crucișătorului, ultima sa linie de apărare”, a explicat pentru BBC Jonathan Bentham, de la Institutul Internațional de Studii Strategice.

Între 1990-1999, nava-amiral a intrat în reparații. „Moscova” a găzduit în 2003, într-o vizită în Sardinia, și o întâlnire între Vladimir Putin și premierul italian de atunci Silvio Berlusconi.

„Mulțumesc lui Dumnezeu, crucișătoarele noastre încă pot merge singure, avioanele și rachetele noastre încă pot zbura”, îi mărturise atunci Putin lui Berlusconi, potrivit AP.

Între timp, la nouăsprezece ani în viitor, racheta ucraineană Neptun se pregătea să-i ofere o „înmormântare” memorabilă navei-amiral. Culmea, chiar la 110 ani de la catastrofa Titanicului.

O lovitură pentru moralul Rusiei

Analiștii consultați de CNN spun că, din perspectiva tonajului, este cea mai mare navă scufundată de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent şi, totodată, cea mai mare pierdere navală suferită de Rusia din 1945.

„Numai pierderea unui submarin cu rachete balistice sau a lui Kuțnetsov (portavionul singuratic al Rusiei) ar aduce o lovitură mai gravă moralului Rusiei și reputației marinei în fața publicului rus”, a declarat pentru CNN Carl Schuster, un căpitan (r) al Marinei SUA și fost director al operațiuni la Centrul Comun de Informații al Comandamentului Pacific american.

După umilirea suferită, Rusia și-ar putea revizui strategia de la Marea Neagră, se arată într-un raport publicat vineri de Ministerul britanic al Apărării. Informațiile britanice coincid cu afirmațiile unui înalt oficial de la Pentagon, care a precizat joi seara că, în urma incidentului, Rusia și-a mutat mai la sud navele desfășurate în nordul mării.

România și zona anti-acces

General-locotenentul (r) Ben Hodges, fostul comandant al forțelor americane în Europa, militează intens de ani de zile pentru transformarea României într-un hub NATO la Marea Neagră. Într-o analiză CEPA din 2021, americanul trasa un plan riguros despre cum ar putea deveni litoralul Mării Negre nu doar un avanpost de securitate al Occidentului, ci și un mediu economic competitiv.

Regiunea Mării Negre (RMN) este locul în care Rusia, Europa, Orientul Mijlociu, Balcanii și Caucazul se reunesc. Regiunea se află în centrul a patru mari forțe:

• Democrație – la marginea ei vestică;
• Agresiunea militară rusă – spre nordul său;
• Agresiunea financiară chineză – la est;
• Instabilitatea din Orientul Mijlociu – spre sudul său.

RMN este, pe scurt, frontiera de facto – „și filosofică” – dintre democrația liberală și autocrație, consideră Ben Hodges.

Printre alte recomandări, generalul american sugera și crearea unei zone A2/AD a NATO în Marea Neagră, având ca epicentru România.

„Pe termen scurt și mediu, NATO ar trebui, prin urmare, să desemneze România drept centru de greutate, datorită poziției sale geografice, a proximității față de alți aliați, precum și de Ucraina și Republica Moldova, a eforturilor sale solide de modernizare și a infrastructurii sale strategice de transport. În consecință, România ar trebui să își creeze propria capacitate anti-acces (A2 / AD) pentru a-și proteja coasta și zonele economice libere, utilizând arme precum rachete anti-navă, HIMARS (sistem de rachete cu rază lungă de acțiune), elicoptere de atac, sisteme maritime fără pilot (MUS) și drone”, recomanda Ben Hodges.

Ce armament mai are Rusia la Marea Neagră

Până în 2014, o mare parte din infrastructura militară din Crimeea – aeroporturi, stații radar, buncăre și cazărmi – zăcea în ruină. Ucraina percepuse Crimeea drept o prioritate de siguranță națională. Acest lucru s-a schimbat la 180 de grade după anexarea peninsulei.

Rusia a modernizat și a extins flota Mării Negre mai repede decât oricare dintre flotele sale.

Până la declanșarea invaziei, crucișătorului „Moskva” și celor două fregate din clasă Krivak li se alăturaseră trei fregate noi cu rachete ghidate din clasa Amiral Grigorovici. Submarinului din clasa Kilo i se alăturaseră șase alte submersibile modernizate, iar numărul ambarcațiunilor mici și al navelor de patrulare se dublase. Dintre acestea, trei ambarcațiuni cu rachete din clasa Buyan-M puteau transporta până la opt rachete de croazieră Kalibr, aflăm dintr-un raport de anul trecut al European Council on Foreign Relations (ECFR).

Potrivit raportului, flota Mării Negre mai includea trei nave de desant din clasa Aligator și patru din clasa Ropucha, care puteau transporta până la 160 de vehicule de luptă blindate (în funcție de dimensiunea și greutatea lor) pe plajele inamice.

O altă capacitate semnificativă a flotei erau cele patru nave de colectare a informațiilor, inclusiv Ivan Khurs, cea mai modernă navă de acest tip al Marinei Ruse.