Scriitorul sirian Adonis: Poezia poate deschide orizonturi care să ne permită să trăim stări de extaz și de adevăr, așa cum face și iubirea

„Islamul și violența” este o carte manifest împotriva decăderii culturii sale de origine, pe care Adonis a fost nevoit să o părăsească. Trăiește în exil în Franța din anii ’80 și pune în discuție cauzele crizei din lumea musulmană: violența, falsificarea istoriei islamului, atotputernicia dogmei religioase în chestiunile care țin de conducerea statului sau statutul de supunere totală la care este redusă femeia.

Verdictul său este unul foarte dur:  „Dacă ne uităm la stadiul actual al islamului, putem spune că nu are nimic de dat care să schimbe lumea de azi. Adică nu mai există creativitate în lumea islamică. Iar o civilizație care nu mai are nimic de dat, care nu mai poate crea, e una care va muri.  Civilizația islamică, musulmană, este din acest punct de vedere pe cale să moară.  Oamenii însă, mai ales cei care sunt împrăștiați în toată lumea, au șansa și curajul de a crea o nouă societate, o societate modernă, fondată pe respectul ființei umane pe și drepturile omului.”

Celebrul poet recunoaște rolul misticii și se revendică de la vechea filozofie arabă, parte a culturii universale.

„Pentru mine nu există un adevăr palpabil, real, așa cum este atingerea acestei hârtii de exemplu, ci există un raport între mine și ceea ce văd, ceea ce gândesc eu. Și, dacă există un adevăr, acest adevăr rezidă în acest raport, nu în obiectul în sine. Și eu nu cred că există un adevăr.  Ceea ce numim adevăr este o chestiune relativă, un punct de vedere, un moment, este extrem de relativ. Dacă nu ajungem la esența lucrului, atunci nu nu putem spune Iată adevărul!”

Alī Ahmad Sa’īd s-a născut în 1930 în Siria. A studiat dreptul și filozofia la Damasc. Și-a luat pseudonimul Adonis pentru a pătrunde mai ușor în lumea literară. A emigrat în Liban și, ulterior, în Franța.

Criticile la adresa religiei islamice și a regimului politic sirian i-au atras de-a lungul timpului persecuții și chiar amenințări cu moartea. Crede că toți ne naștem cu harul poeziei, lucru care devine evident în măsura în care reușim să și schimbăm ceva în jurul nostru.

„Dacă există cunoaștere sau adevăr, acestea sunt prin poezie. Poezia este ca dragostea. Dragostea nu dovedește nimic altceva, decât pe sine însăși, nimic altceva din exterior. Dar a trăi cu adevărat iubirea înseamnă a trăi o stare de adevăr. Asta face și poezia. Poezia ar putea deschide orizonturi care să ne permită să trăim stări de extaz și de adevăr, așa cum face și iubirea„, spune Adonis.