Scriitorul rus Zahar Prilepin admite că trupele ruse nu se bucură de suportul populației în zonele ocupate și vrea „resetarea” forțată a oamenilor. „Gesturile noastre de bunăvoință nu vor sfârși bine”

Zahar Prilepin în studioul Rusia-1
Zahar Prilepin în studioul Rusia-1
10 octombrie 2022, 18:25

Invitat în emisiunea lui Vladimir Soloviov de la Rusia-1, cunoscutul romancier rus a recomandat „resetarea” forțată a ucrainenilor din regiunile aflate sub ocupație rusească.

„Nu vom putea convinge populația ucraineană câtă vreme se află sub influența Kremlinului. Nu vom putea să le schimbăm mințile cu sursele noastre de informare, eforturile noastre, bunăvoința, nimic din toate astea nu-i va convinge pe oameni. Numai situațiile ca-n Herson și Zaporojie, când intrăm peste ei și le dăm televiziuni rusești și începem să vorbim cu oamenii, abia atunci lucrurile se vor așeza cum trebuie. Aceasta este singura cale spre o resetare, gesturile noastre de bunăvoință nu vor sfârși bine. Cu cât vom dezocupa mai repede teritoriile de care avem nevoie, cu atât mai repede populațiilor lor le va veni mintea la cap. Asta-i foarte important”, a comentat Zahar Prilepin.

Înainte de-a deveni politician de extremă dreapta, Zahar Prilepin a fost gropar, paznic de discotecă, editor și jurnalist. A luptat în Al Doilea Război Cecen ca membru în trupele speciale OMON. A făcut parte și din rândurile Partidului Național-Bolșevic. După ani de anti-putinism, Prilepin s-a transformat în unul dintre cei mai agresivi susținători ai regimului de la Kremlin. După anexarea Crimeei în 2014, scriitorul s-a înrolat pe frontul din estul Ucrainei. Într-un interviu din 2019 pentru Radio Europa Liberă, Zahar Prilepin spunea că batalionul său făcuse „haos total“ în Donbas și se plângea că avea mulți morți pe conștiință.

În ultima vreme, Prilepin s-a remarcat pe rețelele de socializare din Rusia în corul „șoimilor”, aripa radicală a scenei politice ruse care militează pentru o postură balistică mult mai agresivă a Moscovei, propunând bombardarea intensă a infrastructurii vitale ucrainene, inclusiv a celei civile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă