Scriitorul israelian Amos Oz a murit la 79 de ani. „Nefericirea are nevoie să fie explicată, fericirea vorbește de la sine”, spunea prozatorul în 2012, într-un interviu pentru TVR

Amos Oz a fost ani la rând unul dintre favoriții la Premiul  Nobel pentru Literatură. Născut la Ierusalim, din părinți originari din Europa de Est, Amos Oz a luptat în războaiele din Orientul Mijlociu, iar printre temele sale predilecte a fost renașterea Israelului din cenușa Holocaustului.

Scriitorul  a murit după o curtă luptă cu cancerul, a scris Fania Oz-Salzberger, fiica lui Oz,  pe Twitter.

Amos Oz s-a născut la Ierusalim în 1939, într-o familie de cărturari şi profesori, originară din Polonia şi Rusia. În 1954, la 15 ani, adolescentul crescut printre cărţi se răzvrăteşte împotriva tatălui şi părăseşte Ierusalimul. Se stabileşte în kibbutzul Hulda, unde îşi  schimbă numele de familie, devenind Amos Oz.

La 20 de ani i se publică primele povestiri în revista literară Keshet. Studiază apoi filozofia şi literatura la Universitatea din Ierusalim.

Primul său volum de povestiri, „Acolo unde urlă şacalii”, apare în 1965, fiind urmat de romanul „Altundeva poate” (1966).

În 1967 luptă în „Războiul de Şase Zile”, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur.

După succesul romanului „Soţul meu, Michael” din 1968, Amos Oz continuă să publice cărţi de ficţiune: „Până la moarte” (1971), „Atinge apa, atinge vântul” (1973), „Dealul Sfatului Nelegiuit” (1976), „Soumchi” (1978), „Odihnă desăvârşită” (1982), „Cutia neagră” (1987), „Să cunoşti o femeie” (1989), „Fima” (1991), „Să nu pronunţi: noapte” (1994), „Pantera din subterană” (1995), „Aceeaşi mare” (1999), „Poveste despre dragoste şi întuneric” (2002), „Deodată în adâncul pădurii” (2005), „Rime despre viaţă şi moarte” (2007), „Scene de viaţă campestră” (2009).

Volumele de eseuri politice şi literare ale lui Amos Oz au fost traduse în multe ţări, cel mai cunoscut fiind „Cum să lecuieşti un fanatic”, publicat în 2002.

Cărţile lui Amos Oz au fost traduse în 42 de limbi, în 43 de ţări.

În era tehnologizării, Amos Oz, a făcut parte dintre cei, tot mai puţini la număr, care nu s-au lăsat seduşi de tehnologie, pentru că iubea contactul senzual dintre degetele sale, stilou şi hârtie.

„Scriu cu stiloul, de mână. Am ciorne foarte lungi, scrise de mână, foarte murdare, pentru că fac mereu corecturi şi stersături”, mărturisea sacriitorul, într-un interviu din 2012 realizat de jurnalista TVR Ramona Avramescu.

Spunea atunci despre el că, atunci când scrie, este ca un negustor care îşi aşteaptă clienţii în fiecare zi. Uneori vin, şi atunci e fericit, alteori nu, şi atunci aşteaptă în continuare.

Asemenea unui negustor care îşi face treaba chiar şi când nu are clienţi, şi el îşi face treaba ca scriitor chiar şi atunci când doar îşi aşteaptă inspiraţia, subiectul, personajele, spune Amos Oz în interviu.

„Să bei din viaţă ca dintr-un alcool de calitate, cu înghiţituri mici şi concentrate, e o irosire să trăieşti pe jumătate adormit”, mai spunea prozatorul.