Scenarii climatice pentru România anului 2030 vor fi incluse într-un raport ce va fi lansat în decembrie și a cărui dezbatere abia a început

Schimbări climatice
Schimbări climatice
21 septembrie 2022, 08:34

„Speranţa noastră este ca aceste grupuri de lucru să genereze scenarii plauzibile şi soluţii reale la provocările specifice fiecărui domeniu vizat, astfel încât România anului 2030 să fie una mai prietenoasă cu mediul şi cu mai multă grijă pentru viitor. Colaborarea este singurul mijloc prin care putem atinge acest obiectiv. De aceea, ne dorim ca aceste sesiuni să aducă împreună oameni cu scopuri comune, dar din medii relativ neconectate şi să faciliteze noi parteneriate între aceştia”, a declarat Ciprian Stănescu, preşedintele Social Innovation Solutions (SIS), organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie.

Sesiunile de lucru vor avea loc la Palatul Victoria, iar printre cei care vor lua parte la discuţii se află: Ana Gheorghiu (Bayer), Florian Ciolacu (Clubul Fermierilor Români), Ionuţ Georgescu (Fepra), Silvia Dinică (senator), Şerban Stoica (Green Group), Bogdan Giubega (Transelectrica), Mihai Macarie (Centrul Român al Energiei), Anca Dragu (senator), Cătălin Gugiu (London Stock Exchange Group), Johan Gabriels (BEROCC), Remus Dănilă (Bursa de Valori Bucureşti), Iuliana Tiba (BRD Groupe Société Générale), Orieta Hulea (WWF), Ana-Maria Stancu (Bucharest Promo Robots), Dragoş Fundulea (Roland Berger), Radu Puchiu (H.appyCities), Teodora Vasâlca-Cimpoi (NewsEnergy); Alexandra Toderiţă (CRPE), Alexandru Ciuncan (UNSAR), Teia Ciulacu (Viitor Plus) şi Teodora Ghenciu (eEco).

Proiectul „Scenarii Climatice pentru România 2030” are opt grupuri de lucru pe teme importante – Energie verde, Agricultură sustenabilă, Rezilienţa climatică a oraşelor, Biodiversitate, Finanţări, investiţii şi PNRR, Economie circulară, Soluţii de tehnologie pentru climă şi Legislaţie climatică.

Fiecare sesiune va avea structura unui grup de lucru moderat, în care participanţii colaborează pentru a dezvolta scenarii şi a identifica provocări, oportunităţi şi soluţii. Grupurile de lucru reunesc reprezentanţi ai corporaţiilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, ONG-urilor, administraţiilor locale, Guvernului, Parlamentului şi instituţiilor europene, precum şi antreprenori şi tineri lideri.

Concluziile sesiunilor vor fi incluse în „Scenarii Climatice pentru România 2030”, un raport ce va fi lansat în decembrie 2022 şi care va servi drept mijloc de conştientizare a scenariilor cele mai probabile şi a soluţiilor la acestea pentru factorii de decizie, mediul de business şi cel asociativ, precum şi de a promova exemplele scalabile de bună practică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite