VIDEO TELEJURNAL

Scandalul continuă la Spitalul Colentina din Bucureşti. Noua conducere reclamă nereguli şi spune că va sesiza Curtea de Conturi

Cei doi neurochirurgi ai Spitalului Colentina care au reclamat că nu mai pot opera după ora 15.00 şi că vieţile bolnavilor sunt în pericol vor fi cercetaţi în comisia de disciplină. Ar putea fi sancţionaţi cu avertisment sau chiar cu desfacerea contractului de muncă. Pe de altă parte, Consiliul Director anunţă că a descoperit grave nereguli în spital: în actele contabile ale unei secţii ar fi fost alocaţi bani pentru plata orelor suplimentare, dar medicii spun nu au primit niciun leu.

13 Februarie 2017, 20:37 (actualizat 13 Februarie 2017, 20:59) |
Scandalul continuă la Spitalul Colentina
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Doctorii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica de la Spitalul Colentina  s-au plâns că bolnavii sunt condamnaţi la moarte pentru că nu mai pot fi operaţi după ora 15.00. Ei sunt nemulţumiţi pentru că noul manager care conduce spitalul de o lună nu mai plăteşte orele suplimentare.

Cei doi medici lucrează la neurochirurgie, o secţie privilegiată, consideră colegii lor. În timp ce aici s-au investit bani în aparatură de ultimă generaţie, alte secţii arătau ca o cocină.

Medicii au descoperit şi alte nereguli. De exemplu, unei secţii i-au fost alocaţi 150.000 de lei pentru plata orelor suplimentare, dar doctorii nu au primit banii. Totul va fi reclamat Curtii de Conturi.

În plus, au fost înfiinţate secţii noi, deşi nu există numărul de paturi suficiente. Cele două secţii de dermatologie au 11, respectiv 13 paturi, deşi ar fi trebuit să aibă în total 75.

Reprezentanţii primăriei susţin că Spitalul Colentina a fost un  spital prvilegiat, între 2009 şi 2016 a primit 150 de milioane de lei, plus 10 milioane pentru lucrări de reparaţii curente.

Citiţi şi Apel disperat al medicilor de la Spitalul Colentina. Vieţile a doi pacienţi sunt în pericol după ce managerul a redus personalul secţiei ATI

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 3°C 7°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 6°C 10°C
CRAIOVA 7°C 8°C
BRASOV 2°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI