Scandal la Teatrul Metropolis. PMB acuză că a vândut doar 2.200 de bilete într-un an, dar a dat 54.000 de invitații

Scandal pentru banii cheltuiți de un mare teatru bucureștean! Finanțat de Primăria Capitalei, Teatru Metropolis ar fi vândut doar 2.200 de bilete anul trecut, dar a dat, de peste o sută de ori mai mult, invitații.

11 Aprilie 2022, 17:44 (actualizat 11 Aprilie 2022, 18:56) Știrile TVR |

Primarul Nicușor Dan îl acuză pe directorul fondator George Ivașcu de lipsă de transparență în cheltuirea banului public, iar acesta din urmă contestă toate informațiile și cifrele făcute publice de municipalitate.

Teatrul Metropolis a vândut anul trecut 2.200 de bilete și a dat gratis 54.000. Teatrul e finanțat de Primăria Capitalei, care a cerut explicații și criterii în baza cărora s-au dat invitațiile. Pentru fiecare bilet de 35 de lei, teatrul a cheltuit aproape 4.300 de lei. Cei care cunosc sistemul au explicații.

Iulia Popovici, critic de teatru: Bucureștiul este singurul oraș care are cât de cât un sector independent care depinde de vânzare de bilete și un sector cultural activ în general pe care Primăria și acum constat ca și teatrele publice, pentru o lungă perioada de timp, l-au sabotat constant prin foarte multe multe gratuități, pentru că dacă tu primești gratis de la stat ceva, a doua oară tu nu vei fi dispus să plătești pentru același lucru de la un privat. Asta este moartea inițiativei independente.

Pentru 40 de spectacole, Teatrul Metropolis a cheltuit bugetul de la primărie peste 8 milioane de lei și a acumulat și datorii de încă un milion, potrivit autorității locale. Se alocau sume enorme pentru producții care nu își atingeau țintele de venit. Spre exemplu, pentru un spectacol cu trei actori consacrați și o tânără actriță s-a plătit peste 265.000 lei, plus alte onorarii de zeci de mii de lei.

Într-o scrisoare deschisă, echipa Teatrului Metropolis susține că toate acuzațiile care au apărut în spațiul public sunt nefondate și că de vină pentru datoriile acumulate este Primăria Capitalei care nu ar fi respectat un buget votat de Consiliul General în anul 2021.

La câteva ore distanță, directorul fondator al teatrului Metropolis, actorul George Ivașcu a respins punct cu punct toate acuzațiile aduse de primărie. Susține că mare parte din invitații au fost oferite UNATC, în baza unui parteneriat.

Dragoș Dincă, prof. univ. Administrație Publică: Este firesc că la nivelul fiecărei localități să existe activități de cultură, activități sportive, dar toate acestea să fie conduse pe principiul eficienței manageriale. Altfel spus, activitatea instituțiilor de cultură trebuie să se autofinanțeze din propria activitate. Doar în cazuri excepționale să intervină finanțarea din bugetul local.

Primăria Capitalei evaluează în această perioadă conducerile tuturor instituțiilor culturale pe care le are în subordine.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 37°C
IASI 33°C 35°C
CLUJ 33°C 33°C
CONSTANTA 26°C 28°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI