Scandal la evacuarea spaţiilor comerciale de la metrou. Sindicaliștii și proprietarii magazinelor se opun desființării magazinelor. Directorul Metrorex a forțat ușa unui magazin cu ranga

7 aprilie 2021, 09:20

Demolarea chioșcurilor a început dimineață în stația de metrou Ștefan cel Mare, în ciuda protestelor comercianților.

„Curățenia de primăvară” anunțată recent de Metrorex a vizat, pentru moment, 6 spații comerciale. Vor urma și altele, spun reprezentanții autorităților.

Comercianții susțin însă că au actele în regulă și reclamă un abuz din partea autorităților.

80% dintre chioșcurile și magazinele de la metrou sunt în proprietatea Sindomet, firma sindicatului. Societatea nu mai are însă contract cu Metrorex pentru a închiria aceste spații din 2018.

Comercianții au primit somație de evacuare de la Metrorex încă de acum 2 săptămâni. Termenul limită a fost 2 aprilie.

Reprezentații Metrorex susțin că aceste chioșcuri sunt și un obstacol în calea evacuării călătorilor, în caz de urgență.

Demolarea spațiilor comerciale va continua și în zilele următoare, au anunțat autoritățile. În aceste condiții, sindicaliștii de la metrou nu exclud noi proteste.

_________________________________________________

ACTUALIZARE: Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, scrie pe Facebok că ”vremea șmecherilor intangibili apune”, iar azi, în Sectorul 2 Legea e lege”. ”Chioșcuri construite fără autorizație, ce pun în pericol siguranța călătorilor și care funcționează pe baza unui contract expirat de 2 ani. Pentru orice om de bună credință astfel de lucruri sunt inadmisibile, dar posibile de ani de zile pentru „șmecherii” vechiului sistem. Șmecheri ce tratează metroul Bucureștean drept proprietatea lor privată. Șmecheri ce se cred „stat in stat” și de neatins. Toți suferim din cauza lor – călătorii care sunt puși în pericol, instituțiile țării care sunt vidate astfel de autoritate și sens, DAR cel mai mult suferă niște oameni care nu aveau de unde să știe că cei care i-au adus acolo au făcut-o fără niciun drept”, scrie Mihaiu.

El mai spune că a discutat cu comercianții de la metrou, care ”nu meritau să fie puși în această situație”. ”Deși nu le-a convenit că li s-a întrerupt activitatea, majoritatea au înțeles. Îi ajută să își strângă marfa. Îi ajutăm să își transporte bunurile oriunde au nevoie. Căutăm alternative pentru ei. Cei care nu au înțeles deloc și sunt în continuare foarte vocali sunt fix cei care au creat problema – liderii sindicali care luau caimacul afacerii ilegale. Și care acum se chinuie din răsputeri să blocheze acțiunea. Aceeași oameni care acum puțin timp au blocat metroul pentru aceste afaceri fără drept. Nu ne vom opri, aplicăm regulile care sunt valabile pentru toată lumea”, a completatprimarul de la Sectorul 2.

Evacuările spațiilor comerciale sunt coordonate de primăria sectorului în care se află respectiva stație de metrou.

_________________________________________________

ACTUALIZARE. Directorul Metrorex Ștefan Paraschiv a intervenit în problema spațiilor comerciale și a încercat să deschidă, folosind o rangă, ușa unui spațiu comercial în timp ce era huiduit de angajații și proprietarii magazinelor.

__________________________________________________

ACTUALIZARE: Sindicaliștii și proprietarii magazinelor se declară nedreptățiți și spun că autoritățile nu aveau niciun drept și nicio bază legală să spargă lacătele spațiilor comerciale, mai ales că unele aveau încă marfa la interior. În replică, edilul Sectorului 2 susține că magazinele erau amplasate ilegal.

_________________________________________________

Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului a început miercuri dimineaţa la staţia de metrou Ştefan cel Mare, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou a expirat vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi.

Într-un comunicat din 25 martie, reprezentanţii Metrorex precizau că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

În replică, reprezentanţii Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a subliniat, la rândul său, că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data limită, „se va restabili legea”.

În 26 martie, circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a pus protestul pe seama anunţului privind eliberarea spaţiilor comerciale şi i-a sfătuit pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă