Scandal într-un supermarket din Timișoara. Un bărbat a amenințat o vânzătoare și un agent de pază cu un pistol de jucărie

12 decembrie 2019, 09:04

Bărbatul era nemulțumit că prețul produsului de la raft nu coincidea cu cel de la casă. Supărat, a amenințat-o pe vânzătoare că o omoarâ.

În momentul în care un agent de pază a încercat să aplaneze conflictul, agresorul a scos un pistol de jucărie și i l-a pus agentului la cap.

Un client a reușit să-l calmeze. Martorii au sunat la 112 și polițiștii l-au ridicat.

După mai multe ore de audieri, agresorul a susținut în fața anchetatorilor că nu-și amintește să o fi amenințat pe vânzătoare și că doar a îndreptat pistolul spre agentul de pază.

Polițiștii au întocmit pe numele lui dosar penal pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă