Scandal în Parlament, îmbrânceli la tribună. Disputa a început de la votul pe legea care prevede închiderea și conservarea unor termocentrale care merg pe cărbune

8 noiembrie 2022, 17:36

Nemulțumit de vot, președintele AUR a revenit la tribună în timpul dezbaterii unui alt proiect de lege și a continuat să critice măsura. Simion susține că în acel moment a fost admonestat de secretarul de stat pentru diaspora, Gheorghe Cârciu, cu care s-a răfuit apoi chiar în fața prezidiului.

George Simion, copreşedinte AUR: A intervenit secretarul de stat, nici nu știau românii din diaspora că au secretar de stat, a intervenit  să mă indepârteze de la microfon.

Scandalul a continuat și pe hol, unde deputatul AUR Dan Tanasă l-a urmat pe secretarul de stat.

Gheorghe Cârciu, secretar de stat, Departamentul Românilor de Pretutindeni: A trecut legea centrelor comunitare…. Mulțumim

Dan Tanasă: Care lege… sluga lui Stănescu

Jurnalist: I-ați spus să încheie dezbaterea?

Gheorghe Cârciu, secretar de stat:  Nu i-am spus să încheie dezbaterea, nu i-am spus nimic.

Legea privind închiderea minelor de cărbune, o condiție pentru a obține fonduri din PNRR, a trecut de votul Camerei Deputaților dar după discuții aprinse. În timp ce AUR acuză aleșii coaliției de trădare, PSD și PNL acuză USR că au negociat prost cu Comisia Europeană.

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD:  Dacă USR a băgat în PNRR ca într-un an sau doi minele să se închidă, noi am extins acest termen, le-am dus în 2032 pentru a avea timp să punem altceva în loc!  E atât de simplu că până și domnu Simion poate să priceapă!

Gabriel Andronache, deputat PNL: Ați uitat de dl Ghinea, ați uitat de porcăriile care au fost scrise acolo, așa ceva este greu de înghițit, greu de crezut.

Radu Miruța, deputat USR:  PNRR-ul nu interzice să pui ceva în loc înainte să închizi! Adevărul este că nu ați fost niciodată în stare să construiți ceva nou.

La scurt timp după vot, parlamentarii USR au anunțat că vor depune un nou proiect de lege care să prevadă închiderea oricărei mine numai după ce se deschide o altă facilitate care să producă exact aceeași cantitate de energie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite