Scandal în Austria. Principalul fabricant de măști anti-COVID-19 e suspectat că a vândut de fapt produse din China, fără forme legale

4 martie 2021, 11:17

Măști FFP2 produse în străinătate (în China, potrivit presei) au fost recondiționate și vândute sub eticheta „made în Austria”, la un preț mai ridicat. Iar persoane fără înregistrarea necesară la serviciile de securitate socială au fost angajate pentru a duce la final această sarcină. Sunt acuzații lansate de Parchetul austriac, după percheziții la compania producătoare. Și dezmințite de firma fondată în aprilie anul trecut, care a ajuns să vândă 12 milioane de măști FFP2 pe lună, din producție proprie – după cum dă asigurări.

La sfârșitul lui ianuarie, Austria a fost una dintre primele țări din lume care a făcut obligatorie purtarea măștii FFP2 în mijloacele de transport public, în locurile de prestare de servicii, în școli şi în magazine. Iar acum este prima din Europa care distribuie gratuit populației, prin intermediul farmaciilor, teste antigen care pot fi făcute acasă. Câte 5 lunar, pentru fiecare persoană. Toți austriecii cu vârste peste 15 ani care dispun de card de asigurat pot obține testele din orice farmacie. Săptămâna aceasta sunt distribuite 600.000, săptămâna viitoare, un număr dublu. Sunt teste complementare celor antigen și PCR, deja oferite masiv populaţiei austriece în centrele de testare şi instituțiile de învăţâmânt.

Testarea în masă este văzută de guvernul de la Viena ca fiind cheia ruperii lanțurilor de transmitere a virusului și punerii epidemiei sub control, prin detectarea și izolarea cazurilor pozitive asimptomatice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite