Scandal de spionaj politic în Spania. Ținta: președintele Parlamentului catalan

Telefonul mobil al președintelui Parlamentului din Catalonia a fost ținta unui program de spionaj care poate fi achiziționat doar la nivel guvernamental, folosit pentru a preveni traficul sau terorismul. Descoperirea a fost făcută de un grup de specialiști care investigau o eroare a aplicației WhatsApp. Ne spune mai multe corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.

15 Iulie 2020, 07:54 (actualizat 15 Iulie 2020, 08:05) |

O investigație a jurnaliștilor El Pais și The Guardian a arătat că telefonul mobil al președintelui Parlamentului catalan a fost atacat cu programul Pegasus în 2019, alături de dispozitivele a peste 100 de alte persoane publice din toată lumea.

Pegasus este un program de spionaj dezvoltat de o companie israeliană, utilizat doar de forțele de securitate pentru a combate crima organizată.

Acesta a putut fi instalat cu ajutorul unui viciu de securitate al unei aplicații utilizate de milioane de persoane.

Practic, pe ecran apărea un mesaj de apel pierdut, iar proprietarul telefonului deschidea să vadă cine l-a contactat, permițând astfel spionului să pătrundă în dispozitiv.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 13°C 19°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 15°C 15°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 13°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI