Scăderea prețului la combustibili, la pachet cu o veste proastă. Diminuarea cererii globale pentru motorină, semnal pentru încetinirea economiei mondiale, dacă nu chiar pentru o recesiune

22 aprilie 2023, 18:32

Carburanții s-au ieftint a patra zi consecutiv, iar motorina a ajuns din nou să coste sub 7 lei pe litru.

Benzina însă este mai scumpă decât luna trecută, dar motorina are preţuri mai mici decât în urmă cu o lună.

Ieftinirea în primul rând a motorinei nu e o veste bună de fiecare dată. Este combustibilul folosit în transportul de marfă, iar o scădere a cererii pentru motorină poate fi semn de recesiune.

Adrian Negrescu, analist economic: „Cotaţia în scădere a petrolului reflectă îngrijorările investitorilor privind recesiunea. O scădere a activităţii economice va duce la un consum mai redus de petrol. S-ar putea ca această situaţie să fie doar o fotografie de moment. Ţările OPEC, producătorii de petrol la nivel mondial, au început deja să îşi reducă puternic producţia, cu scopul de a forţa creşterea preţurilor. În plus, există şanse ca recesiunea să fie doar pe hârtie şi economia mondială să îşi revină în a doua parte a anului.”

„Nu putem spune că semnalul acesta este automat garantat un indicator al unei recesiuni severe, însă este deocamdată un semnal, cel puţin de încetinire. Arată, pe de-o parte, o economie mai slabă, pe de altă parte arată că piaţa a reuşit să redeseneze traseele de aprovizionare, astfel încât sancţiunile impuse Rusiei să nu afecteze semnificativ echilibrul global”, subliniază consultantul în strategiile burselor Claudiu Cazacu.

În ultima săptămână, cotațiile petrolului Brent au scăzut de la 87 la 81 de dolari pe baril.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite