Scade tot mai mult vârsta consumatorilor de droguri. Elevii încep să consume chiar din clasa a șasea

30 august 2022, 19:17

Cea mai spectaculoasă operațiune de anul acesta a vameșilor a fost în aeroportul Otopeni unde au prins o femeie din Columbia care înghițise un kilogram de cocaină și încerca să introducă drogurile pe piața din România. Oamenii legii o urmăreau după ce, cu două săptămâni înainte renunțase în ultimul moment la o călătorie în țara noastră.

Adrian Chelaru, şeful Serviciului Analiză de Risc, Biroul Vamal Otopeni Călători: La momentul aterizării aeronvei, autoritățile de frontieră știau cu exactitate că această pasageră a fost selectată pentru trafic de droguri înghițite. Folosea o companie de turism care reprezentă pentru noi risc înalt în traficul de droguri pentru că era foarte des utilizată de către traficanți.  Fiind specific traseul (…) cum a fost plătit biletul cu câteva zile înainte de data călătoriei, noi am insistat să fie supusa unui control medical”.

Ofițerii DIICOT au dus-o la spital iar în doua zile a eliminat cocaina lichidă. La depistarea traficanților, vameșii și polițiștii de frontieră sunt ajutați și de câini special antrenați. Aceștia vor primi însă și alte misiuni. De exemplu, descoperirea armelor aduse în România pe piața neagră, odată cu războiul din Ucraina.

Armele și drogurile merg de obicei împreună. Anul trecut polițiștii au capturat 100 de kilograme de droguri, iar 5.400 de persoane au fost anchetate pentru că încercau să vândă sau să cumpere substanțele interzise. 11 magazine de etnobotanice au fost închise.

Autoritățile au observat însă și un alt fenomen grav. Scade tot mai mult vârstă consumatorilor de droguri.

Polițiștii spun că de la începutul anului, în 86% din cazurile în care i-au prins pe traficanți, aceștia încercau să vândă drogurile pe stradă. În încercarea de a combate traficul de droguri din București, autoritățile au stabilit ca până la finalul lunii viitoare să pună la punct un plan de măsuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite