Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Scade numărul joburilor vacante. Până pe 6 iunie sunt peste 10.700 de locuri de muncă

Peste 10.700 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 31 mai - 6 iunie, cele mai multe în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Harghita şi Satu Mare, potrivit unui anunţ al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul este însă în scădere faţă de săptămâna trecută, când erau vacante 2.000 de joburi în plus.

01 Iunie 2012, 11:35 |
Târg de joburi pentru sezonul estival din Grecia / FOTO: Telejurnal

Peste 10.700 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 31 mai - 6 iunie 2012, cele mai multe în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Harghita şi Satu Mare, potrivit unui anunţ al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cifrele indică însă o scădere a numărului de joburi declarate disponibile faţă de cele anunţate pentru perioada anterioară, 24-30 mai.

2.000 de joburi au dispărut într-o săptămână

Astfel, potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM existau 12.110 locuri de muncă, în perioada 24-30 mai 2012, faţă de cele 10.788 înregistrate în perioada 31 mai - 6 iunie.

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, cele mai multe oferte vacante sunt în Bucureşti (1.097), Cluj (1.965), Iaşi (642), Harghita (453), Satu Mare (434), Timiş (427), Bistriţa-Năsăud (325), Tulcea (319), Hunedoara (298), Sibiu (276) şi Bihor (268).

Cele mai puţine joburi vacante declarate de angajatori se înregistrează în Caraş-Severin (4), Galaţi (37), Bacău (38), Ialomiţa şi Mehedinţi (câte 46), Giurgiu (55), Botoşani (65), Vaslui (95) şi Suceava (97).

Număr scăzut de joburi pentru licenţiaţi

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate doar în jur de 900 de locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri, subingineri şi programatori (90), consilieri financiar-bancar (49), asistenţi medical generalişti (35), consilieri vânzări asigurări (30) şi inspectori asigurări (15).

Cele mai multe joburi sunt pentru cei cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi, aproape 9.900, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (778), muncitor necalificat în industria confecţiilor (671), manipulant mărfuri (582) şi operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (525).

La sfârşitul lunii aprilie 2012, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,73%, mai mică cu 0,32% decât cea din luna martie a anului 2012 şi mai mică cu 0,75% decât cea din luna aprilie a anului 2011, potrivit ultimei raportări ANOFM.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 4°C
IASI 2°C 1°C
CLUJ -4°C -4°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 1°C 4°C
BRASOV 2°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Ianuarie 2020, 17:11
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-01-2020
Deschidere: 10074.8
Maxim: 10122.56
Mimim: 10074.8
Variatie: 0.13%
TLV
2.62
0.19%
FP
1.26
0%
SNG
37.75
0.8%
BRD
15.94
0.5%
SIF5
2.71
0.37%
TGN
329.50
0.15%
SIF4
0.90
4.08%
SIF1
2.93
2.8%
SNN
15.14
0.93%
COTE
80.00
0%
ARHIVĂ ȘTIRI