Satul de suflet al Prințului Charles. Localnicii din Valea Zălanului, mândri că sunt vecini cu Prințul de Wales

30 martie 2017, 20:41

Pe pajiştea de la conacul Prinţului Charles din Valea Zălanului, doi săteni muncesc de zor. Oamenii ştiu că moştenitorul Coroanei regale britanice nu va veni acum la proprietatea sa, dar vor să fie oricând pregătiţi de oaspeţi.

Localnicii speră că vecinul lor regal va duce faima cătunului peste mări şi ţări, iar traiul lor va fi mai uşor.

Ana Preda are 80 de ani şi trăieşte într-o casă veche de două secole, exact ca pe vremea străbunilor ei. Nu are curent electric, aşa că îşi petrece serile la lumina lumânării sau a lămpii de gaz. Are însă în casă un dar de preţ: o lampă cu baterii primită de la Harry, fiul Prinţului Charles, acum 5 ani.

Gospodarii mai tineri încearcă deja să pună în practică lecţiile învăţate de la Prinţul Charles şi speră ca turismul să le aducă profit.

Prinţul Charles a ajuns pentru prima dată în Valea Zălanului în 2008. L-au fascinat din prima clipă pajiştile şi casele din zonă. Iar de atunci revine în aproape fiecare primăvară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite