Satul Alzheimer sau o altfel de îngrijire. Primul "sat Alzheimer" din Franța va fi dat în folosință

Conceptul de 'sat Alzheimer' câştigă din ce în ce mai mult teren. Cei care au avut această idee s-au gândit că bolnavii trebuie să ducă o viaţă cât mai normală. S-a descoperit că un mediu prietenos, cât mai apropiat de cel în care pacientul şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, încetineşte evoluţia acestei maladii care aduce uitarea.

08 Februarie 2020, 11:12 (actualizat 08 Februarie 2020, 11:14) |

În câteva săptămâni, primul sat Alzheimer din Franța va fi dat în folosință. Ideea a venit din Olanda. Acolo au apărut primele așezări de acest gen.

Întregul concept se bazează pe asigurarea unei vieți cât mai normale pentru pacienții care își pierd memoria.

În acest caz, normalitatea este definită simplu: locuri familiare, obiceiuri, vecini și un parc ce se întinde pe 5 hectare.

Madeleine Elissalde este una dintre viitoarele locuitoare ale acestui sat contruit în stil medieval.

Satul nu are nimic din noțiunea unui azil de bătrâni. Practic, fiecare pacient trăiește într-o căsuță cu maximum 3 camere, în cazul cuplurilor.

Există un coafor, un magazin și, bineînțeles, un parc imens care se întinde pe 5 hectare. Sunt spații destinate plimbării, dar și grădinăritului.

Foarte important, pacienții își pot aduce și animalele de companie.

Satul are o capacitate de 120 de locuri și foarte mulți voluntari. Fiecare pacient va fi asistat fie la vedere, fie discret.

Casele sunt mobilate în funcție de perioada în care memoria pacientului s-a oprit.

În primul sat, apărut acum 11 ani în Olanda, locuințele au fost construite pentru grupuri de până la 7 persoane alături de care trăiau îngrijitorii.

A fost un succes pentru că medicii au constatat că boala pacienților lor nu a mai evoluat.

Psihologii care se ocupă de asemenea bolnavi spun că succesul acestui concept se explică simplu: nevoia de siguranță, armonie și echilibru.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -3°C
IASI -4°C -3°C
CLUJ -8°C -8°C
CONSTANTA 1°C -3°C
CRAIOVA -1°C -2°C
BRASOV -6°C -8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI