Sătui de restricții, o parte dintre operatorii economici și-au mobilizat angajații la vaccinare. Restaurantele şi hotelurile ar putea funcţiona indiferent de rata de îmbolnăvire

Pas important pentru revenirea la normalitate! Guvernul le permite companiilor să aibă propriile cabinete unde să fie vaccinaţi angajaţii. Unele firme au şi amenajat cabinetele. Mai aşteaptă doar medicii şi serurile, care vor veni cu aprobarea DSP. Există chiar perspectiva ca restaurantele şi hotelurile să poată funcţiona indiferent de rata de îmbolnăvire, cu condiţia ca majoritatea sau chiar toţi angajaţii să fie vaccinaţi.

20 Aprilie 2021, 21:11 Știrile TVR |
Centre de vaccinare deschise în companii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Sătui de restricții, o parte dintre operatorii economici și-au mobilizat angajații la vaccinare.

În Timișoara, proprietara unui restaurant speră să își reia activitatea pentru că aproape toți cei 20 de angajați sunt imunizaţi.

Încă nu a fost stabilit însă momentul în care companiile care și-au vaccinat toți angajații pot reporni activitatea.

Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, a declarat că, după Paști, ar trebui să se deschidă restaurantele și hotelurile.

Deocamdată, un prim pas înseamnă un acord care le permite companiilor să deschidă propriile cabinete de vaccinare, unele amenajate deja. Mai este nevoie de acordul DSP, care va trimite şi personalul medical. Important este că, astfel, imunizarea se va face rapid, fără programare.

Guvernul dă asigurări că vor exista suficiente doze de vaccin, inclusiv pentru cabinetele companiilor. Peste 10 milioane de persoane vor putea fi imunizate până la finalul lunii iulie.

Florin Cîțu, prim-ministrul României: "Ceea ce doresc eu este să avem restaurante deschise, poate la o anumită capacitate, indiferent de rata de incidență, dar acest lucru se poate face numai dacă avem o campanie de vaccinare de succes. (...) Mă interesează să avem tot personalul vaccinat, ca să putem să începem să eliminăm din restricții".

Mai multe companii pot colabora pentru a folosi acelaşi cabinet.

Imunizarea va fi făcută cu toate tipurile de ser existent, inclusiv pentru rudele angajaţilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 20°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 16°C 18°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI