Şase persoane au fost reţinute în dosarul diplomelor false de la Universitatea Spiru Haret

19 decembrie 2019, 10:40

Procurorii au făcut, miercuri, 76 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş, dintre care 13 la sediile unor instituţii de învăţământ superior, cauza vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie, abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu, fals intelectual, participaţie improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au vizat şi locuinţele unuia dintre prorectorii universităţii, secretari ai unor facultăţi, profesori, dar şi studenţi.

Conform DIICOT, pe parcursul anului universitar 2018 – 2019, unul dintre prorectori, împreună cu secretari ai unor facultăţi din cadrul universităţii, angajaţi care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre de conducere, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenţilor, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informaţii nepublice, însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite