Sărbători în pandemie. Psiholog - sfat pentru angajatori: Aș sugera o mai mare înțelegere față de OM

Pandemia de COVID-19 a determinat firmele sau companiile să găsească noi modalităţi de a marca sărbătorile de iarnă, de a fi alături de angajaţi, la sfârşitul unui an cu multe provocări. Nu au mai avut loc întâlniri în jurul bradului de Crăciun sau activități organizate pentru copiii angajaților. Însă managerii și angajatorii s-au străduit să compenseze toate aceste lipsuri, aducând, în diferite moduri, spiritul sărbătorilor pentru angajați.

22 Decembrie 2020, 09:08 (actualizat 22 Decembrie 2020, 15:07) |
Ajutor pentru oameni

Psihologul Diana Teodorescu spune că, în această perioadă, i-au fost solicitate mai multe workshopuri pe care companiile le-au oferit cadou angajaţilor, cu tematici centrate pe managementul stresului, optimizarea stării de bine, recunoștinţă sau echilibru emoţional.

"Unele companii de IT s-au angajat să furnizeze cadourile de Crăciun, iar angajaţii şi copiii lor să le primească în timp util, cel mai adesea folosind servicii de curierat. Sunt şi companii mai mici, unde specialişti în HR sau spiriduşii Moşului, ajutaţi de angajaţi, s-au asigurat să livreze personal acasă, purtând măşti, respectând distanțarea fizică, cadourile de Crăciun. De asemenea, au fost organizate întâlniri online cu specific de Crăciun. Sunt companii care au organizat momente de celebrare a angajaţilor, întâlniri de recunoştinţă, de mulţumire pentru munca depusă în acest an. S-au mai realizat întâlniri de unde nu au lipsit colindele sau alte activităţi spirituale. Ştiu o companie care a organizat un spectacol de magie online pentru copiii angajaților. Tot în această perioadă, mi-au fost solicitate mai multe workshopuri pe care companiile le-au oferit cadou angajaţilor, cu tematici centrate pe managementul stresului, optimizarea stării de bine, recunoștinţă sau echilibru emoțional", a declarat, pentru AGERPRES, psihologul Diana Teodorescu.

Ea spune că, în principiu, angajatorii s-au străduit să aducă spiritul Crăciunului în casele angajaților, să organizeze întâlniri online astfel încât să îi bucure la acest final de an și să compenseze lipsa întâlnirilor față în față.


"Toate aceste lucruri au efecte benefice atât asupra persoanei, a stării de bine a acesteia, cât şi asupra productivității, ca angajat al companiei. Să nu uităm că omul este o ființă eminamente socială, are nevoie să relaționeze, caută să își împlinească nevoile emoționale, prin urmare are nevoie să se simtă bine cu colegii de la locul de muncă. De la acest principiu a plecat ideea acestor activități. Evident, ele au şi scop motivațional. Oamenii sunt motivați de recompensele de la final de an, cu prilejul sărbătorilor, dar cel mai mult contează interacțiunea dintre ei, contează spiritul de echipă, armonia de la locul de muncă, fie ea față în față sau online. Și atunci toate aceste activități cresc motivarea angajatului, starea de bine a acestuia și, implicit, angajamentul, productivitatea și, de ce nu, loialitatea față de compania respectivă", a explicat Diana Teodorescu.

Psihologul avertizează că, în acest anotimp, și lipsa soarelui și a căldurii își pune amprenta asupra psihicului și comportamentului uman, mai ales în perioada sărbătorilor de sfârșit de an.

În plus, trăim o perioadă nouă și critică, provocatoare și inedită, cu un mare impact social și economic, atrage atenția psihologul.

"Toţi acești factori cumulați cresc foarte mult sensibilitatea, reactivitatea și dificultățile emoționale ale tuturor oamenilor și, evident, ale angajaților. Ca recomandare pentru angajatori aș putea să pun în discuție atenția la starea psihologică a angajaţilor şi managementul cât mai sănătos al acestor dificultăți. Există foarte multe persoane care au dificultăți emoţionale, le aveau şi înainte de pandemie, cu atât mai mult ele s-au accentuat acum în pandemie. Au nevoie de sprijin, au nevoie de suport, de înțelegere mai multă. Să nu uităm că din martie copiii fac mai mult școală online. Familiile cu copii sunt mult afectate de ceea ce se întâmplă. S-a pus mai multă presiune, mai multe sarcini, mai multe responsabilități pe acești părinţi care fac un efort foarte mare pentru a se împărți între muncă, stresul de la muncă, stresul îmbolnăvirii și responsabilitățile față de școala copiilor. Aș sugera o mai mare înțelegere față de om, față de persoana care lucrează pentru tine", este sfatul psihologului Diana Teodorescu.

 

 

sursa agerpres

 

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 15°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 5°C 8°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI