Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri a fost rânduit de Biserică pentru a fi cinstit în ziua de 8 noiembrie.

08 Noiembrie 2019, 08:45 (actualizat 08 Noiembrie 2019, 20:08) |
Sfintii Mihail si Gavril
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate cetele îngereşti se sărbătoresc în luna noiembrie pentru că este cea de-a noua lună după luna martie, când a fost creată lumea, întocmai cum şi cetele îngereşti sunt în număr de nouă.

Sfântul Apostol Pavel este cel care răpit fiind până la al treilea cer aşa cum mărturiseşte ca şi când ar vorbi despre altul, pentru smerenie, a numărat nouă cete de îngeri. Şi văzând acolo deosebirile cetelor sfinţilor îngeri, a spus aceasta Sfântului Dionisie Areopagitul, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărţite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc şi cea mai de jos.

Toate cetele cele mai presus de cer se numesc însă cu acelaşi nume, adică îngeri, cu toate că au şi alte nume, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, cea dintâi ierarhie şi cea mai de sus şi mai aproape de Preasfânta Treime, apoi ierarhia de mijloc, Domniile, Puterile şi Stăpîniile, a treia treaptă este a Începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor. Toţi se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăşi natura lor, ci numai slujba. Deci, toţi sunt îngeri pentru că toţi slujesc lui Dumnezeu.

Ultima dintre trepte, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii, este cea mai de jos şi mai aproape de noi, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Dintre îngerii ultimei ierarhii, primii se numesc Începătorii pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a neamurilor şi a limbilor. Fiecare împărăţie, neam şi limbă are păzitorul şi îndreptătorul ei, un înger din această ceată cerească.

Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, cei care descoperă cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor.

Voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, rânduiţi de Dumnezeu ca nişte credincioşi slujitori ai Lui.

Sfinţii Arhangheli, în vremea căderii satanei (Luceafărul care a căzut din pricina mândriei) împreună cu cei care l-au urmat în răzvrătirea lui, au adunat aceste trei cete şi oşti îngereşti, iar Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare: "Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos, în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ".

Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintâi, în prima ceată, împreună cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta!

Această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 17°C
IASI 20°C 15°C
CLUJ 19°C 16°C
CONSTANTA 19°C 18°C
CRAIOVA 17°C 16°C
BRASOV 20°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 13 Noiembrie 2019, 07:54
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 12-11-2019
Deschidere: 9720.79
Maxim: 9730.56
Mimim: 9681.01
Variatie: -0.29%
TLV
2.44
0.62%
SNG
37.35
0.27%
SNN
13.70
1.86%
FP
1.19
1.26%
BRD
14.54
0.55%
SNP
0.43
0.12%
DIGI
33.20
0.6%
WINE
22.80
1.32%
SIF3
0.31
0.32%
IARV
16.20
3.49%
ARHIVĂ ȘTIRI