Sara şi jucăriile roz | Povestea unei americance care a venit în România și adoptă copii pe care nu îi vrea nimeni

Un articol de Lucia Toader

Aflasem de Sara de la Mirela Retegan, “tanti prezentatoare” din Gașca Zurli, care îmi spusese că este o americancă venită în România de mai bine de zece ani, „care tot înfiază și adoptă copii pe care nu-i vrea nimeni”. Așa se face că s-a trezit cu șapte copii. Unul născut dintr-o mamă cu sifilis, boală transmisă, dar mai apoi vindecat, unul cu sindrom Down, „un ursuleț de copil pe care nu l-am mai putut lăsa din brațe” și tot aşa, poveștile fiecăruia curgând, parcă gândit asamblate într-un șirag de mărgele purtat asumat și fără emfază de Sara.

Mi-am amintit de ei acum, când timpul nostru se deschide sau ar trebui, cel puțin, să se deschidă altfel, spre alții. Și am aflat, ca și cum aș fi surprins totul trecând cu privirea prin jucăria sferică a Cristinei, că sunt toți acasă, că programul începe la 7 dimineața, atunci când se trezesc copiii. „Urmează biberoanele, micul dejun, vitaminele, tratamentele Cristinei și pentru că avem binecuvântarea să avem curte, ei se joacă, vine ora de masă, de nani, de joacă iar ș.a. Pot să spun că pentru mine este chiar ceva mai ușor în perioada asta, pentru că nu trebuie să mă trezesc la ora 5, să-i îmbrac, să le pregătesc ghiozdanele, să urc și să cobor 7 copii din scaunelele lor de mașină. Nu îmi este ușor să stau singură non-stop cu 7 copii mici, dar încercăm în fiecare zi să ne bucurăm împreună încât mi-au spus nu o dată ca nu mai vor afară, ci să fim mereu împreună”.

Întrebată dacă primește ajutorul cuiva în perioada pe care o traversăm, Sara mi-a răspuns că doar în luna martie, atunci când a fost la operația pe cord a Cristinei, a cerut ajutorul unei prietene.

Jucăriile roz sunt bune și în perioade de criză pandemică, ori de alt fel de tumult istoric. Te ajută să vezi mai clar fărâma de bine, de bunătate și de dragoste a fiecărei vieți și a fiecărei clipe.