Şapte reţineri în urma violenţelor din Piaţa Victoriei

2 februarie 2017, 08:58

ACTUALIZARE 23:30 Opt persoane au fost inculpate, dintre care şapte sunt în stare de reţinere, după violenţele de la protestul din noaptea de miercuri spre joi din Piaţa Victoriei din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei.

Patru dintre inculpaţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Iar patru sunt sub control judiciar.

În urma acțiunilor și intervenției jandarmilor din cursul nopții trecute 79 de persoane au fost conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție în ceea ce privește incidentele petrecute la nivelul Capitalei, informează Jandarmeria Română.

Personalul specializat al Jandarmeriei Române analizează atât imaginile operative, cât și materialele foto-video primite din partea cetățenilor care s-au aflat în Piața Victoriei, pentru identificarea și sancționarea, conform legii, a persoanelor care au comis fapte antisociale ce au dus la tulburarea ordinii publice.

Potrivit ministrului de Interne, opt jandarmi au fost răniți, dintre care trei au fost transportați la Spitalul de Urgență Floreasca și la Spitalul Clinic de Urgență Oftalmologic, pentru evaluare medicală de specialitate.

Totodată, patru protestatari au fost răniți, doi fiind transportați la Spitalul de Urgență Floreasca, însă nicio persoană nu a rămas internată.

Jandarmeria cere ajutorul persoanelor care deţin imagini şi înregistrări din Piața Victoriei, pentru identificarea agresorilor.

La nivel național, s-au desfășurat 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, până la acest moment nu au fost raportate alte incidente în ceea ce privește tulburarea ordinii publice.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite