Săptămâna Patimilor. A doua zi pe drumul calvarului Mântuitorului

11 aprilie 2023, 09:14

Astăzi, în Marțea cea Mare, ne amintim de pomenirea celor zece fecioare. Aceasta este o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “neînțelepte”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei.

Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie. Astfel pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește neînțelepte pentru că deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie.

Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit. În acest context, moartea se numește somn.

Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele neînțelepte, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.

Denumită și Marțea Seacă este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat.

În aceasta zi, credincioșii sunt îndemnați la priveghere, să fie, cu alte cuvinte, pregătiți, în orice clipă să-l întâmpine pe Iisus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite