Săptămână de foc în toată țara, cu temperaturi care vor depăși în unele zone 40 de grade la umbră. Sfaturile specialiștilor

26 iulie 2021, 19:48

Vor fi temperaturi de 39 de grade și este posibil chiar să fie depășit în anumite zone pragul de 40 de grade, la umbră. Arșița va cuprinde treptat toată țara, însă meteorologii atrag atenția că aerul va fi irespirabil mai ales în Muntenia și Oltenia.

Valorile vor fi însă depășite cu mult în marile aglomerări urbane. Printre betoane și asfalt, arșița ne va face să ne simțim ca într-un cuptor.

Nici noaptea nu va fi mai răcoare, pentru că temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade, cel puțin până la finalul lunii. Meteorologii atrag atenția că se vor înregistra frecvent peste 25 de grade în timpul nopții, mai ales în sudul țării. În aceste condiții, hidratarea este esențială, atrag atenția medicii.

Uneori, însă, chiar vârstnicii neglijează sfatul medicului, deși știu la ce se expun.

O metodă de răcorire, spun specialiștii, este să facem dușuri călduțe, de 3-4 ori pe zi, fără să ne ștergem de apă. Să mâncam mai multe legume și fructe proaspete, în special din cele bogate în apă, cum este pepenele verde și să evităm mesele copioase.

Aerul condiționat trebuie să fie reglat astfel încât diferența de temperatură față de exterior să nu depășească 5-6 grade. Altfel, organismul este supus unui stres termic și mai mare și riscăm să ne îmbolnăvim.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite