Sângele aduce viaţă pentru cei în suferinţă. Actorul Andrei Nedelea are nevoie de transfuzie, după un transplant renal

18 ianuarie 2020, 20:12

La 25 de ani, actorul Andrei Nedelea luptă să nu părăsească scena vieţii, la clinica de Urologie de la Fundeni. A făcut o infecţie gravă la plămâni după transplantul renal. E vital să primească sânge grupa A pozitiv şi masă trombocitară.

Colegii şi prietenii artistului vor să-l ajute.

Mai puţin de doi la sută dintre români donează sânge, sub jumătate din media europeană.

Centrele de transfuzie sanguină, fără personal suficient şi cu condiţii improprii, nici nu au program continuu, ca în alte ţări, să poată livra sânge la orice oră.

Nicolae Andrei donează constant sânge la unitatea de transfuzii de la Spitalul Universitar. Şi acolo se poate doar până la prânz.

30 de milioane de lei s-au alocat pentru acest an, după ce oficialii au avertizat iar că problemele sunt critice. Lipseşte şi un sistem informatic care să urmărească tot traseul sângelui.

Au fost deja cazuri în care produsul vital a fost dat pe bani. Şi au murit oameni de la transfuzii greşite. Nu avem nici metode moderne de testare.

Comisia Europeană, care a avertizat asupra riscurilor, sprijină reforma cu experţi şi cu bani.

Executivul analizează şi proiectul de parteneriat public privat în domeniu, susţinut de fostul guvern.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă