Sancțiuni după agresiuni asupra animalelor

Apar tot mai des în spaţiul public situaţii în care animalele sunt maltratate de stăpâni, în special în mediul rural. La fel de multe sunt şi cazurile în care ONG-urile apără drepturile acestor suflete. Şi cetăţenii obişnuiţi învaţă că orice abuz trebuie raportat. Astfel încât Poliţia Animalelor, structură a Ministerului de Interne, să poată acționa și sancționa orice abuz asupra animalelor.

24 Iulie 2021, 20:20 (actualizat 25 Iulie 2021, 10:29) |
Sancțiuni pentru agresiuni asupra animalelor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

O femeie din județul Galați a adoptat în martie un mânz de numai câteva zile chinuit de stăpân. Bărbatul ar fi vrut să scape și de acesta așa cum se pare că a făcut cu fratele lui care ar fi ajuns hrană pentru câini. Nu există însă probe așa că a scăpat numai cu o amendă dată de nou înființată structura de protecție a animalelor din poliție.

1200 de sancțiuni au fost date de polițiști în primele 6 luni ale anului, în special în mediul rural.

La început, cei care urmează a fi sancționați de polițiști sunt uimiți. Fapte precum bătăi aplicate unui cal nu reprezintă, pentru aceste persoane, o încălcare a legii. Șocul este și mai mare atunci când află valoarea amenzii-în jur de 1000 de lei sau chiar mai mult.

Psihologii explică dorința unora de a trata animalele cu cruzime drept o urmare a frustrărilor și sentimentelor de inferioritate trăite. Mai grav este că la astfel de scene violente asista și copiii.

Karen Rosner: “Acel copil este învăţat că astfel îţi exprimă puterea şi dominaţia faţă de animal iar mai târziu va avea acelaşi comportament în relaţiile umane. Tot prin agresiune va învăţa că este o formă de comunicare şi o formă de a-şi impune punctul de vedere".

Polițiștii spun că, pe lângă asociațiile de protecție a animalelor, și cetățenii încep să sesizeze agresiunile produse asupra animalelor, chiar și la sate.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI