Samsung a lansat primul telefon pliabil din lume. Folosește tehnologie 5G și se transformă într-o tabletă

21 februarie 2019, 08:34

De departe, cel mai impresionant este Galaxy Fold, primul telefon pliabil din lume. Are nu mai puţin de şase camere foto și folosește tehnologie 5 G . Când este pliat, Galaxy Fold are un ecran cu diagonala de unsprezece centimetri și jumătate. Odată deschis, se transformă într-o tabletă cu diagonală de aproape 20 de centimetri.

Justin Denison, vicepreședinte Samsung: „Vă prezentăm un dispozitiv care, nu numai că definește o nouă categorie, ci definește categorii. Samsung Fold este un telefon inteligent, dar și o tabletă revoluționară într-un pachet premium.”

Va fi pus în vânzare în Statele Unite la 26 aprilie la un preț care pornește de la 1.980 de dolari. În Europa va fi lansat pe 3 mai și va costa în jur de 2000 de euro.

Rămâne de văzut cum va fi primit telefonul pe piața dominată de Apple și Huawei cu vârfurile de lance iPhone XS Max, respectiv Mate 20 Pro.

În cadrul evenimentului, oficialii companiei au prezentat și populara serie Galaxy care cuprinde în acest an trei telefoane: S10, S10 plus și modelul mai ieftin S10 SE.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite