Salve de tun în onoarea micului prinț, al 5-lea moştenitor al tronului Marii Britanii

24 aprilie 2018, 17:32

În Hyde Park au fost trase mai multe salve de tun pentru cel de al 5-lea moştenitor al tronului Marii Britanii. Casa Regală a Marii Britanii obițnuiește să marcheze evenimentele deosebite prin salve de tun, trase din diferite locaţii de pe teritoriul Regatului.

La Londra, în funcâie de ocazie, salvele se trag fie din Turnul Londrei, Hyde Park sau Green Park. Ducesa de Cambridge, Kate, a adus pe lume ieri un băiețel.

Micuțul, al cărui nume nu a fost făcut cunoscut încă, a fost vizitat deja de unchiul și viitoarea sa mătușă, Harry și Megan, și este posibil ca în curând și străbunica sa, Regina Elisbaeta a II-a, să se deplaseze la Palatul Kensington, ca să-și vadă strănepotul.

În timp ce micuțul îți face deja intrarea în lume, toată suflarea britanică așteaptă să-i afle numele.

Ca și la ceilalți doi copii ai ducilor de Cambridge, la casele de pariuri există deja câteva nume favorite: Arthur, Philip, Thomas și Albert.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă