Peste două milioane de ucraineni au reușit să fugă din calea războiului. Și-au luat în grabă câteva lucruri și au fugit unde au văzut cu ochii. Mulți n-au apucat nici măcar să-și ia la revedere de la cei dragi, dar și-au salvat animalele de companie. Oricât de greu a fost drumul pribegiei, nu și-au abandonat câinii și pisicile. Chiar dacă asta a însemnat să le care în brațe kilometri întregi, pe un frig cumplit.
Imaginea cu o femeie din Ucraina care şi-a cărat câinele în spate 17 kilometri, până la granița cu Polonia, a devenit cunoscută în toată lumea. Mii de oameni au distribuit fotografia pe reţelele de socializare. Mulți alţi ucraineni și-au salvat animalele de companie de război.
În vămile Siret și Sighetul Marmației, voluntarii și asociațiile pentru salvarea animalelor i-au așteptat pe refugiați cu hrană pentru animale și accesorii, pentru a le putea transporta mai ușor.
Asociațiile care luptă pentru drepturile animalelor în România s-au organizat și au început să salveze câini și pisici din Ucraina. "Casa lui Patrocle" este în Vama Siret cu provizii și alimente pentru animalele de companie ale refugiaților. La fel şi Crucea Roșie. Pe acolo a trecut şi ministrul de Externe al Israelului, care s-a arătat impresionat de grija cu care voluntarii îngrijesc animalele.