Salvator Mundi, cea mai scumpă pictură, a ajuns la unul dintre cei mai enigmatici prinți

8 decembrie 2017, 23:11

Salvator Mundi a spart toate recordurile când a fost scos la licitaţie luna trecută. Ca mai mereu în asemenea cazuri, cumpărătorul a rămas anonim şi a licitat printr-un intermediar. Acum, Wall Street Journal citează informaţii obţinute de la serviciile secrete americane, potrivit cărora cumpărătorul este nimeni altul decât Mohammad bin Salman al Saud – moştenitorul coroanei saudite.

ALEX ROTTER, director de departament, Christie’s Americas: „Cumpărătorul voia evident lucrarea, şi asta a fost un avantaj pentru noi. Cumpărătorul a fost, aş spune, destul de calm, având în vedere suma”.

Preţul final – 450 de milioane de dolari.

Muzeul Luvru din Abu Dhabi a confirmat că va expune tabloul care îl înfăţişează pe Iisus Hristos – deci lucrarea nu va ajunge în palatul prinţului moştenitor Mohammad bin Salman. Acesta este văzut drept un reformator, care încearcă să modernizeze Arabia Saudită. Dar pe de altă parte, sub pretextul luptei anticorupţie, el ar fi sechestrat într-un hotel de lux zeci de oficiali şi afacerişti saudiţi. Presa occidentală scrie că prinţul ar încerca să obţină de la ei loialitatea, prin şantaj şi chiar prin tortură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite